Duminică 6 iulie, la Biserica „Învierea Domnului” din Lugoj vor răsuna cântările a nouă coruri laice şi bisericeşti din trei ţări – România, Serbia şi Ungaria. Festivalul de cântare religioasă, „Pe Tine Doamne, Te lăudăm” ajuns la ediţia a V-a are avea loc, după tradiţie,
în prima duminică din luna iulie.
Manifestarea va începe la ora 10, cu cuvântul primarului Francisc Boldea şi al părintelui paroh Mihai Sidei. Programul va fi deschis de Corul „Armonii” al Şcolii Gimnaziale de Muzică „Filaret Barbu”, dirijat de profesoara Katy Gianina Strugariu. Urmează un cor de fete, alcătuit din eleve de liceu de la Colegiile Naţionale „Coriolan Brediceanu” şi „Iulia Hasdeu” şi dirijat de profesoarele Corina Peia şi Alina Bogoevici. A treia formaţie lugojeană participantă este Corul Ligii Tineretului Ortodox Român, dirijat de prof. Alina Bogoevici.
Vor mai evolua: Corul Bisericii Ortodoxe din Glimboca, jueţul Caraş-Severin, Corul „Sfinţii Adrian şi Natalia” din Arad, Corul Bisericii „Buna Vestire” din Deva, Corul Bisericii Ortodoxe din Vârşeţ – Serbia, Corul Bisericii Ortodoxe Române din Gyula – Ungaria, precum şi un grup vocal al măicuţelor de la Mânăstirea Govora, jud. Vâlcea.
Juriul din acest an este alcătuit din şapte persoane, profesori şi jurnalişti: prof. univ. dr. Dumitru Jompan, prof. dr. Vasile Petrica, protopo, Reşiţa, prof. dr. Constantin Tufan Stan, muzicolog şi profesor, diacon dr. Ionuţ Arderean din Timişoara, profesoara şi dirijoarea Katy Strugariu, jurnalistul Toni Boldureanu şi Adriana Weimer, scriitoare şi bibliotecară la Biblioteca Municipală Lugoj.
Invitaţi speciali vor fi deputatul Sorin Stragea, fost consilier bisericesc, Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, vicepreşedintele CJT, prof. univ. dr. Ioan Viorel Boldureanu de la Univesritatea de Vest din Timişoara, prof. univ. dr – psiholog Angela Bogluţ din Timişoara, părintele Zaharia Pereş – consilier Cultural al Mitropoliei banatului, prof. Petru Madroane, directorul Şcolii de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj şi ing. Cornel Lera, fost consilier bisericesc.
Organizatorii manifestării sunt Asociaţia Culturală „Oppidus” şi Parohia Ortodoxă „Învierea Domnului” din Lugoj.