În perioada 4-12 iulie, la invitaţia municipalităţii din Assos-Lehaio Perigiali, oraş din Grecia înfrăţit cu Lugojul, Corul „Ion Vidu” al Casei de Cultură a municipiului, se va deplasa în regiunea Corint.
În perioada 4-12 iulie, la invitaţia municipalităţii din Assos-Lehaio Perigiali, oraş din Grecia înfrăţit cu Lugojul, Corul „Ion Vidu” al Casei de Cultură a municipiului, se va deplasa în regiunea Corint, unde va susţine o serie de concerte în cadrul Festivalului Internaţional Coral de la Assos.
În cadrul acestui festival, cei 35 de membri ai Corului „Ion Vidu” vor concerta pe o scenă situată într-o locaţie foarte pitorească, într-un golf, pe malul Mării Ionice şi în câteva locaşe de cult din zona Corintului.
Repertoriul va fi format în principal din piese laice, pentru festivalul care va avea loc pe malul mării şi exclusiv din piese religioase pentru locaşele de cult.
„În cazul în care maestrul Remus Taşcău nu va putea face deplasarea, Corul Ion Vidu va fi dirijat de maestrul Iosif Todea din Timişoara. Iosif Todea este dirijorul Corului Ion Românu al Filarmonicii Banatul din Timişoara. Este o soluţie de avarie în cazul în care dl. Taşcău nu va putea fi prezent în Grecia”, ne-a declarat Tudor Trăilă, referent de specialitate al Casei de Cultură a municipiului.
Relaţiile culturale dintre Lugoj şi Assos-Lehaio Perigiali sunt pe bază de reciprocitate, ambele părţi fiind invitate şi răspunzând invitaţiei de câte două ori până acum.