După o perioadă de repetiții intense, Corul ,,Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj, dirijat de prof. dr. Lucian Onița, a început să prezinte publicului roadele acestor strădanii, printr-o serie de concerte care au început în luna mai și se vor termina sfârșitul lunii iunie.
După primul concert care a avut loc marți, 29 mai 2018, în cadrul Festivalului Internațional ,,Lugoj Clasic”, ediția a III-a, la Casa Bredicenilor, al doilea concert a avut loc sâmbătă, 2 iunie, în Serbia.
În urma invitației municipalității orașului Zrenjanin, Corul ,,Ion Vidu” a urcat pe scena Festivalului Coral Internațional ,,Slobodan Bursać”, ediția a V-a, reprezentând România la unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică corală din Republica Serbia.
„Acuratețea interpretării, omogenitatea și muzicalitatea de excepție a artiștilor lugojeni a făcut ca numerosul public aflat în Sala Centrului Cultural Zrenijanin să aplaude minute în șir evoluția Corului ,,Ion Vidu”, de departe cel mai bun ansamblu coral din festival. De menționat că la ediția din acest an a festivalului au participat 26 de formații corale din Bosnia și Herțegovina, Suedia, România și Serbia”, spune Tudor Trăilă, directorul casei de Cultură a Municipiului Lugoj.
Următoarea apariție internaţională va avea loc în cadrul Festivalului Coral Internațional ,,Harmony”, ediția a XII-a, care se va desfășura în orașul Harmanli, din Bulgaria.
„La invitația organizatorilor, Centrul Național ,,Druzhba 1870”, Asociația ,,Slavej 1896” și Municipalitatea Harmanli, corul lugojean va susține două concerte, în zilele de 8 și 9 iunie 2018, prilej cu care, suntem convinși, Corul ,,Ion Vidu” va fi un excepțional ambasador al culturii și artei din Lugoj și România”, precizează Trăilă.
Ultimul concert din această stagiune al coralei lugojene va avea loc în data de 23 iunie, în cadrul Festivalului Coral Internațional ,,Ion Vidu”, ediția a XXIII-a, organizat în perioada 22 – 24 iunie de către Casa de Cultură a Municipiului Lugoj, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Municipal Lugoj și Consiliul Județean Timiș.
Cu mențiunea că această ediție va fi cea mai bogată în participare internațională, în afară de România fiind invitate coruri din Bulgaria, Polonia, Serbia și Ungaria.