Corina Căprioriu, vicecampioana olimpică la judo, a fost decorată astăzi într-o festivitate specială cu titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Lugoj.
Corina Căprioriu, vicecampioana olimpică la judo, a fost decorată astăzi într-o festivitate specială cu titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Lugoj.
Sportiva a început judoul de performanţă în oraşul de pe Timiş, avându-l ca profesor pe Adalbert Batkai, care la rândul său a primit o diplomă de excelenţă. Pentru performanţa adusă oraşului, Francisc Boldea, primarul Lugojului i-a înmânat Corinei un cec în valoare de 50000 de lei, iar Adalbert Batkai a primit pe lângă diploma de excelenţă şi promisiunea că va avea o nouă sală de judo, complet utilată, pentru a putea creşte şi alţi campioni.
La festivitate a fost prezent şi Călin Dobra, fostul director al Clubului Sportiv Municipal, în momentul de faţă vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, care i-a oferit Corinei o plachetă şi a afirmat că sportiva va fi recompensată la iarnă şi de către judeţ cu o sumă de bani. Pe lângă familie, rude şi prieteni, alături de campioană s-au aflat şi micuţii judoka de la CSŞ Lugoj, care au felicitat-o şi i-au oferit flori. Sportiva a ţinut la final un discurs şi a menţionat că nici măcar la Jocurile Olimpice nu a avut atâtea emoţii.
“Vreau să încep prin a mulţumi domnului primar si Consiliului Local pentru acest titlu. Pentru a realiza acestă performanţă am avut în spate o echipă de antrenori, o echipă de colege şi nu în ultimul rând pe primul meu antrenor Adalbert Batkai, căruia vreau să-i mulţumesc, pentru că el m-a îndrumat spre sportul de performanţă şi el m-a învăţat ce înseamnă judoul. Nu am avut asemenea emoţii nici la Olimpiadă. Vreau să mulţumesc familiei mele, părinţilor, fraţilor care m-au susţinut şi mi-au fost alături în decursul anilor, chiar dacă s-au aflat la distanţă. Vă mulţumesc vouă, lugojenilor pentru că mă susţineţi şi aţi fost prezenţi aici în această seară. Sunt mândră că sunt lugojeancă, sau cum se spune aici la noi, “Mi-s mândră că-s lugojeancă”, a încheiat Corina Căprioriu.