Melanomul sau cancerul de piele face anual victime la nivel mondial, fiind una dintre cele mai agresive tumori maligne.
Din păcate, numărul cazurilor de cancer de piele este în creștere în Europa și implicit în România, unde doar 10% din populație folosește protecție solară pe tot parcursul verii.
Nici noua generație nu este mai precaută, studiile spun că 70% dintre adolescenți nu folosesc deloc protecție solară. Vestea bună este că dacă este descoperit la timp, șansele de vindecare sunt foarte mari.
Laboratoarele La Roche Possay, producătoare de dermocosmetice, cu accentul pe protecția solară, desfășoară anual campania de informare și prevenție ”Zilele Protecției Solare”, prin care românii beneficiază de consultații gratuite la peste 250 de medici dermatologi, în peste 50 de orașe din țară.
Lugojul este și el pe harta sănătății, iar cei interesați pot beneficia de consultații atât la Spitalul Municipal ”Teodor Andrei”, cu programare la dr. Stela Rațiu, din 25 iunie până în 15 iulie, zilnic între orele 9-12, la numărul de telefon 0724/090750, cât și la Centrul Medical MedLife cu programare la dr. Borislava Urda, în zilele de marți, între 14 și 15.30, la numărul de telefon 0256/960.