Echipe de medici din cadrul Spitalului Municipal ”Dr Teodor Andrei” Lugoj vor fi prezenţi joi, 12 noiembrie și vineri, 13 noiembrie, în centrul municipiului, pentru a oferi consultații gratuite lugojenilor şi nu numai.
”În zilele de 12 și 13 noiembrie, în centrul oraşului, punem la dispoziția lugojenilor un cort medical, într-o acțiune ce vizează măsurarea tensiunii arteriale și măsurarea valorii glicemiei”, anunță Teodora Mateescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipial.
Evenimentul se va desfășura în ambele zile în intervalul orar 9:30 – 12:30, iar personalul medical invită cât mai mulți lugojeni să beneficieze de un consult gratuit.