Raportat la numărul de locuitori, Lugojul este una dintre cele mai dotate așezări urbane din țară la capitolul supermarketuri.
Sunt reprezentate, cu unul sau mai multe magazine, cele mai cunoscute branduri de pe plan național și internațional: Carrefour, Lidl, Penny Market, Profi, Dedeman, Jysk, Kaufland, ultimul fiind clasificat chiar ”hipermarket”. La acestea se vor adăuga curând magazine noi, purtând sigla Pepco sau altele.
Noile investiții sunt, desigur, binevenite, dar ele trebuie să respecte anumite reguli de ”integrare în peisaj”.
Întrebat cum vede această problemă din punct de vedere al municipalității, primarul Claudiu Buciu spune că ”pentru zona centrală, toate investițiile au nevoie de aviz de la Direcția Județeană de Cultură și de la Comisia Zonală de Monumente. În afară de asta, în normativele în vigoare există reguli cu privire la suprafața de spații verzi pe care trebuie să o prevadă orice proiect, numărul de locuri de parcare, în funcție de destinație – există o normă specială pentru comerț, una pentru restaurante sau pentru alte funcțiuni”.
Edilul șef a detaliat cazul unui proiect din centru, situat lângă Universitatea Europeană Drăgan.
”Acolo, pe spațiul fostului Gold Cafe, se încearcă un supermarket, dar fără locuri suficiente de parcare. Vor să-l facă mai mare, dar fără a asigura suficiente spații de parcare. Cu cât crește suprafața de vânzare, cu atâta crește numărul locurilor de parcare. Sigur că proprietarul privat vrea să crescă suprafața, ca să ia chirie mai mare, și aici intră în conflict cu interesul public. Nu se poate să parcheze toți, pe toate străzile, să afecteze traficul precum și cetățenii care locuiesc în zonă. Ideea este să nu aglomerăm, să nu creăm trafic suplimentar, ci să degrevăm zona de trafic”.
În legătură cu viitorul magazin Pepco, situat peste drum, acolo Primăria a solicitat oprirea lucrărilor, pe motiv că fațada propusă de investitor nu se încadrează arhitecturii zonei.
”Au avut săptămâna trecută o ședință cei de la Monumente, nu știu dacă au decis ceva, nu am primit încă nicio notificare. Dânșii erau obligați să propună trei feluri de fațadă, în ton cu zona. Nu știu ce au propus și ce a acceptat comisia. Când vom primi comunicarea, vom fi obligați să respectăm decizia comisiei. Desigur, și acea hală e total neinspirată și nepotrivită în acel loc. Eu n-aș fi aprobat un asemenea proiect, dar fosta administrație a găsit că e potrivită o hală în mijlocul orașului”, declară Buciu.
Primarul adaugă și alte neajunsuri: ”nu are locuri de parcare, nu are pe unde să se aprovizioneze, e greu accesul prin spate, printre blocuri, cu camioanele. E total impropriu și desconsideră interesele cetățenilor din zonă”.
Așa cum am mai anunțat, vechiul magazin Lidl din Lugoj se dărâmă. Pe locul lui, exact în același amplasament (str. Caransebeșului nr. 2 A), firma va ridica un nou supermarket, care va dispune de spații comerciale sporite, la standardele actuale ale societății.
”Dânșii sperau să mai primească un spațiu pe strada Făgetului, acolo unde se află Moara Clara. Moara Clara este o clădire veche, din 1915, dar nu are statut de monument istoric. Nu are valoare nici din punct de vedere arhitectural și nici industrial, pentru că s-a dezmembrat și s-a vândut tot ceea ce era la interior. Din punctul nostru de vedere, nu are valoare istorică, dar decizia o vor lua tot cei de la Monumente. Dacă cei de la Monumente vor decide că Mara Clara trebuie păstrată, probabil că Lidl nu va mai investi acolo”, precizează primarul.
La lista acestor proiecte se adaugă și magazinul de pe strada Timișorei, care, de-a lungul timpului, a adăpostit spațiile comerciale Super Miva, Brit House și, mai de curând, WOW. Din motive diverse și nu neapărat legate de performanță, toate aceste magazine au fost închise. La ora actuală sediul, aflat în condiții foarte bune și dotat cu spații de parcare corespunzătoare, este din nou scos la vânzare, pentru o sumă de 850.000 de euro, echivalentă cu aproximativ un milion de dolari. Rămâne de văzut dacă noul investitor va fi mai norocos, având în vedere că amplasarea pe strada Timișoarei, într-o zonă intens populată, este totuși un avantaj.
Va dau un exemplu din Germania. Toate magazinele de acest gen aflate in orase cam de aceiasi marime au parcari cu cel putin 200 de locuri situate subteran pe doua, chiar si trei nivele, altele au alaturat parcare supraterana, deci daca se vrea intradevar un magazin in zona centrala de ce nu se incearca un asemenea proiect.
Cum au primit păcănelele avize la toate colțurile?Lugojul a devenit „Las Vegas”,numai păcănele peste tot.Jalnic😢
La spațiul în care funcționează JYSK și cel de la noul Carrefour (unde este zona istorica)de nu s-au respectat regulile cu locurile de parcare,spații verzi ?Si acum se pot cere unele măsuri și chiar o plângere penală împotriva vechii conduceri .