Academia de Muzică ”Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca organizează miercuri, 30 septembrie, de la orele 17, la Studioul de Concerte un dublu eveniment artistic, literar şi muzical.
Subiectul principal al manifestării va fi lansarea cărţii ”Liviu Tempea. Pianistul-compozitor”, de Constantin-Tufan Stan, apărută la Editura Eurostampa, Timişoara.
Opera pune în lumină ”vocaţia muzicală a oraşului Lugoj – studii monografice”, iar cuvântul-înainte este oferit cititorilor de către Simion Dănilă.
Concertul vocal-instrumental va aduce în faţa publicului un “Medalion Liviu Tempea”, prin ”Mărunţica”, ”Sub fagi”, ”Haiducească”, ”Dor de ţară” şi ”Dansul ielelor”, interpretate de lector univ. dr. Silviana Cîrdu – pian, Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara, ”Pârâiaşul”, pe versuri populare – interpreţi Prof. Ana Tîrsu – soprană, masterandă a Facultăţii de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara, profesoară la Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu şi prof. Alexandra Muscă – pian, Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” din Lugoj, dar şi ”Cântec”, pe versuri de Octavian Goga şi ”S-a dus cucul”, pe versuri populare, interpretate de asist. univ. dr. Mia-Ioana Iuga – soprană, Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara, alături de Lector univ. dr. Silviana Cîrdu – pian.
Evenimentul va fi prezentat de prof. univ. dr. Elena Chircev, decanul Facultăţii Teoretice a Academiei de Muzică ”Gheorghe Dima” Cluj-Napoca.