Consiliul Local al Municipiului Lugoj se reunește vineri, 15 septembrie, de la ora 12, în ședință extraordinară.
Întrunirea va avea loc în sala de protocol a Primăriei. Pe ordinea de zi sunt doar două puncte. Unul vizează rectificarea bugetului local pe acest an, mai exact transferarea excedentului din 2022 în valoare de 85.050.23 mii lei.
O parte din acești bani, 81.020.66 mii lei, vor fi alocați pentru finanțarea cheltuielilor secțiunii de dezvoltare. Cel de-al doilea punct vizează completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 88 din 31.03.2023 privind aprobarea agendei culturale din acest an a Casei de Cultură a Municipiului.
Astfel, se vor aloca 10.000 de lei pentru filmul documentar ”Maria Voronca… o viață în teatru” și 80.000 lei pentru ediția cu numărul 15 a Festivalului Internațional de Teatru ”Festteam Art”.
Ședința este publică, iar aleșii locali care nu pot participa fizic în sala de protocol au opțiunea de a intra la dezbateri și online.