Studenţii Universităţii Europene Drăgan din Lugoj organizează joi, 15 decembrie 2011, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, Balul Bobocilor. Spectacolul, în cadrul căruia vor fi desemnaţi „Miss şi Mister Universitate – 2011”
Studenţii Universităţii Europene Drăgan din Lugoj organizează joi, 15 decembrie 2011, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, Balul Bobocilor. Spectacolul, în cadrul căruia vor fi desemnaţi „Miss şi Mister Universitate – 2011”, se va încheia cu un recital susţinut de Connect-R. Va fi o seară spectaculoasă, după cum ne promit organizatorii, cu probe antrenante, momente speciale şi surprize pe durata întregii seri. „Vor fi cinci perechi implicate în concurs, care vor fi supuse la mai multe probe. Repetiţiile au început deja, sperăm că totul va decurge exact cum ne-am propus”, ne-a declarat unul dintre organizatorii balului.
Pentru ca reuşita balului să fie una sigură, tinerii studenţi au ales unul dintre cei mai în vogă artişti dance al acestui moment. Ştefan Mihalache – băiatul care mai târziu avea sa devina artistul pe nume Connect-R, s-a născut pe 9 iunie 1982 în Bucureşti. Cariera sa artistică a început la vârsta de 8 ani, când a fost selecţionat în grupul „Primăvara”, dar în calitate de dansator, aici învăţând toate tainele dansului modern. A intrat prima oară într-un studio în 1997 cu ocazia înregistrării primei sale piese numita „Observ”, de pe compilaţia Real Hip-Hop. De atunci Connect-R a început să aibă succes, iar cariera sa a înregistrat o continuă ascensiune. În 2006 Connect-R a fost primul rapper care a evoluat pe scena Eurovisionului – împreună cu Arsenie el a reprezentat atunci Moldova în marea finală, cu piesa „Loca”. Seria de recorduri nu s-a oprit aici, el fiind singurul artist care a avut şase piese simultan in playlistul Radio 21. De asemenea, „Daca Dragostea Dispare” a fost prima piesă românească de pe YouTube care a fost vizionată de nu mai puţin de 1 milion de ori! Ultima piesă de succes a artistului este Ring The Alarm care are aproape un milion de vizualizări pe YouTube.
{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/BalUed06.JPG”}