La finele anului 2016, Lugojul va avea 96% din străzi acoperite cu covor asfaltic.
Rămân pe dinafară doar drumurile din zonele rezidenţiale aflate în construcţie.
Francisc Boldea, edilul şef al urbei, a mai anunţat că până în luna iunie, vor fi asfaltate 12 străzi din etapele I şi II de execuţie şi vor fi finalizate parcările din Cotu Mic.
Străzile care vor fi asfaltate în acest an sunt eşalonate pe cinci etape.
”Primele două etape au fost deja licitate în septembrie, respectiv octombrie 2015 şi aşteptăm să se facă vremea bună pentru a ne apuca de lucru. Prima etapă de asfaltare cuprinde străzile Plopilor, Partizanilor, Dorobanţilor, Jiului, Gheorghe Bariţiu, Odobescu şi Grigorescu, apoi lucrările se mută, în etapa a adoua, în Cartierul Eftimie Murgu (Balta Lată), pe străzile Maniu I, Maniu II, Bolintineanu I, Bolintineanu II şi Bela Bartok. Din primul lot, au fost deja asflatate străzile Bega, Şt. O Iosif şi Bobâlnei”, a precizat primarul.
În etapa a treia sunt prevăzute străzile Nuferilor, Liliacului, Lalelelor, Rozelor, Bocşei şi Honoriciului, iar în etapa a IV-a, Ion Neculce, Grigorescu, Mărăşeşti, Ana Ipătescu, Pandurilor şi Tiberiu Brediceanu. În fine etapa a V-a va continua cu străzile Traian Vuia I, Traian Vuia II, Livezilor, Tirol, Salcâmilor, adică tot Dealul Viilor.
”În aceste condiţii, cu cele 31 de străzi pe care ni le-am propus să le realizăm, vom avea asfaltate 96% din străzile oraşului. Rămân de făcut lucrări pe trei-patru străzi situate în zonele aflate acum în contrucţie. Tot pentru acest an avem un proiect special pentru zona Militari, unde am adus apă, canal, curent şi avem de făcut etapa I de drumuri din cele 12 străzi care vor fi acolo”, ne-a declarat Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj.
Revenind la programul de asfaltare a străzilor, edilul şef a precizat că primele două etape din Lugoj se vor încheia în luna iunie, etapele III şi IV se vor termina în septembrie, iar etapa a cincea, până la sfârşitul toamnei.
Unde e asfaltarea drumului tapia armadia?