Zona Făgetului a înregistrat încă trei noi cazuri de persoane care au fost confirmate ca fiind infectate cu Covid 19.
Este vorba despre doi vârstnici din localitatea Jupânești, aparținătoare orașului Făget și un tânăr care locuia chiar în urbea de pe Bega.
Estul județului Timiș continuă să înregistreze noi cazuri de persoane infectate cu temutul virus, după cele confirmate la începutul acestei luni. Numai în ultimele zile alți trei bărbați s-au îmbolnăvit, dublând aproape numărul cazurilor existente.
Primul a fost depistat un tânăr, în vârstă de 35 ani, din Făget, care lucra la una dintre cele mai mare firme de producție din oraș.Testul i-a ieșit pozitiv, vineri, 18 aprilie.
“Persoana a fost internată la Spitalul Victor Babeș din Timișoara cu Covid 19. La noi, activitatea firmelor nu s-a întrerupt deloc, astfel că, ținând cont că această persoană confirmată muncea la o firmă cu mulți angajați, chiar dacă nu avem atribuții în acest sens, i-am recomandat directorului de acolo ca, preventiv să întrerupă pentru o săptămână activitatea și mă bucur că așa a procedat”, ne-a declarat Marcel Avram, primarul Făgetului.
Luni, 20 aprilie, în zonă au mai fost confirmate două cazuri, în satul Jupânești, aparținător “orașului castanilor”, la doi bătrâni, care au vârste cuprinse între 70 și 80 de ani.
Și aceștia au fost internați la Spitalul Victor Babeș din Timișoara. Reamintim că până în prezent, alături de ultimii trei, Făgetul și satele aparținătoare înregistrează un număr de șapte persoane infectate cu coronavirusul Covid 19.
Ceilalți patru sunt cu toții din satul Brănești, iar veștile legate de aceștia sunt bune.
“Primului pacient confirmat i s-au făcut teste două zile la rând și au ieșit negative. El este acum acasă și trebuie să respecte procedura de a mai sta 14 zile în izolare, iar abia apoi va fi declarat oficial vindecat. De asemenea, am înțeles că la încă două din primele persoane infectate le-a ieșit primul test negativ, urmând ca să mai facă unul și dacă și acesta va fi la fel, li se va da drumul și lor acasă. Să îi ajute Dumnezeu să se întoarcă toți cu bine”, a mai transmis edilul șef din Făget.
În oraș și satele aparținătoare, Comitetul Local pentru Situații de Urgență Făget a hotărât instituirea obligativității purtării mijloacelor de protecție a gurii și a nasului încă din data de 11 aprilie, înaintea Lugojului.
![[FOTO] Start la distracție! S-a deschis patinoarul](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2024/12/patinoar-lugoj-2-360x180.jpg)













![[FOTO] Start la distracție! S-a deschis patinoarul](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2024/12/patinoar-lugoj-2-350x250.jpg)






![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)


![[FOTO] Start la distracție! S-a deschis patinoarul](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2024/12/patinoar-lugoj-2-120x86.jpg)


