Gimnaștii de la Clubul Sportiv Municipal Lugoj au primit cel mai performant set de aparate pentru antrenamente, de până acum.
Aparatele au ajuns la Lugoj în garnitură completă, în ultimele zile ale anului trecut. Trebuie menționat că aparatele nu sunt noi, au zece ani vechime, dar se prezintă într-o stare foarte bună și au fost produse de Gymnova, una dintre firmele de top din lume care fabrică astfel de articole.
Printr-un acord între Direcția Județeană pentru Sport Bistrița, Ministerul Tineretului și Sportului, Federația Română de Gimnastică, Direcția Județeană pentru Sport Timiș și Clubul Sportiv Municipal Lugoj aparatele au fost transferate de la centrul național de juniori de la Bistrița și acordate cu titlu gratuit gimnaștilor lugojeni.
Așadar, secția de gimnastică de la CSM Lugoj a fost dotată cu o suprafață pentru sol, bară, paralele, cal, inele, masă de sărituri cu pistă și saltele de aterizare.
Ultima dată când gimnaștii lugojeni au primit aparte, dar nu în set complet, a fost în 2015, când au fost aduse o masă de sărituri, paralele și un cal. Un set nou de aparate costă circa 110.000 de euro +TVA, mult peste posibilitățile oricărui club din România.
Aparatele primite de CSM Lugoj au fost achiziționate de Ministerul Tineretului și Sportului.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





