În perioada 14-17 iulie la Lugoj s-a desfăşurat Concursul Naţional „Memoria Holocaustului”, eveniment organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din Bucureşti “Elie Wiesel”, Memorial Library New York şi Precept Ministries Surduc. La eveniment au participat peste 70 de elevi și peste 30 de profesori din toată țara. Premierea celor mai buni elevi s-a desfășurat joi, 17 iulie 2014, la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj.
“După părerea mea, această a cincea sesiune a Concursului “Memoria Holocaustului” a fost cea mai reușită. A fost cea mai amplă și cea mai bine științific motivată și asta pentru că, alături de cercetători și supraviețuitori de la noi din țară au fost și specialiști din străinătate. De asemenea, a fost pentru prima dată când la un concurs organizat de Ministerul Educației Naționale unul dintre organizatori a dat premii consistente și anume iPaduri. Eu spun că a fost o ediție foarte reușită și echilibrată din punct de vedere al subiectelor. Mă bucur enorm că am avut ocazia să vizitez din nou acest oraș frumos, pentru mine a fost o revelație așa cum arată astăzi”, a declarat Doru Dumitrescu, inspector general în Ministerul Educației.
Premiul I la gimnaziu a fost obținut de Robert Sabău de la Colegiul Tehnic Ion Mincu din Timișoara, iar premiul I la liceu de Lidia Radu de la Liceul Tehnologic Oltchim din Râmnicu Vâlcea.
„Acest concurs mi s-a părut foarte interesant deoarece au participat la acesta copii din toată țara, foarte bine pregătiți. Acest premiu este un bonus pentru că, de fapt, sunt câștigător prin faptul că am venit aici”, ne-a spus Robert Sabău.
„Acest concurs a însemnat foarte mult pentru mine și sunt convinsă că tot ce am învățat aici îmi va fi de folos în viață. A fost superb la Lugoj, nu voi uita niciodată aceste zile”, a spus și Lidia Radu.
Concursul a fost organizat de Steven Ausnit, David Field, Mark Beretz, directori la Memorial Library New York, iar sponsorii evenimentului au fost dr. Alexandru Florian, director executiv al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din Bucureşti “Elie Wiesel” şi dr. Doru Dumitrescu, inspector general la Ministerul Educaţiei Naţionale.