Filarmonica de Stat ”Banatul” din Timişoara, împreună cu Primăria şi Consiliul Local Tomeşti şi Asociaţia Speotimiş, organizează duminică, 21 octombrie, de la ora 13, cea de-a douăzeci şi opta ediţie a tradiţionalului concert simfonic din Peştera Româneşti.
Filarmonica de Stat ”Banatul” din Timişoara, împreună cu Primăria şi Consiliul Local Tomeşti şi Asociaţia Speotimiş, organizează duminică, 21 octombrie, de la ora 13, cea de-a douăzeci şi opta ediţie a tradiţionalului concert simfonic din Peştera Româneşti.
Printre invitaţi, alături de membri Filarmonicii, se vor număra şi dirijorul Ilarion Ionescu – Galaţi şi fiul său, violonistul Florin Ionescu. „La fel ca în ultimii ani, evenimentul va începe la orele 13. Încă lucrăm la program, dar suntem convinşi că muzica noastră va atrage mulţi spectatori”, declara Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii de Stat „Banatul” din Timişoara.
Vremea se anunţă frumoasă pentru duminică, iar ploile nu vor îngreuna accesul doritorilor către peşteră. Meteorologii prognozează pentru zona Româneşti cer senin şi 20 de grade.
Peştera Româneşti a fost, pentru prima dată gazda unui concert în 11 octombrie 1984. Succesul de care s-a bucurat acest prim concert a făcut ca evenimentul să se repete, devenind treptat un obicei binecunoscut ca în fiecare an să fie cel puţin un concert în Peştera Româneşti.
Pe scena improvizată din peşteră, au concertat nume sonore din arealul muzicii clasice, jazz, blues, rock sau electronice. Concertul în care a fost prezentă formaţia „Zdob şi Zdub” a reuşit să atragă un număr-record de 2000 de oameni.
Festivalul Liciecilor
O problemă sesizată de organizatori este aceea că nu pot asigura spaţiul necesar pentru ca toţi cei prezenţi să poată avea acces la concert. „Glumind un pic, unii mi-au spus că se vor duce la OPC să mă reclame, pentru că nu ajungă să intre în peşteră. Cei din spate nici nu văd nimic. De astea ne gândim să facem două zile de concerte. Problemele sunt legate de costuri. Un concert costă cam 5.000 de euro. Când a venit Orchestra Regală din Danemarca s-a ridicat la 12.000 de euro”, a declarat Gârboni, pentru www.adevărul.ro.
Aşa se face că de la anul, Peştera Româneşti, numită şi Peştera Liliecilor din cauza numărului mare de lilieci, se va transforma în festival. Iar pentru că în zonă s-au născut Traian Vuia, a cărui prima maşină zburătoare purta numele „Liliacul”, şi Bela Lugoşi, primul care l-a jucat pe „Dracula”, având ca simbol liliacului, festivalul se va tranforma într-unul al liliecilor.