Dubaşii din comuna Tomeşti vor pleca la colindat peste hotarele ţării în prima decadă a lunii viitoare, anunțând ”Naşterea Domnului”.
Astfel, în perioada 7 – 9 decembrie, alaiul va merge pe la numeroase instituţii şi case ale românilor din Ungaria.
Mai precis, se va merge la Leucu-şag, apoi la consulatul român, la redacţia ziarului în limba română ”Cronica” şi Autoguvernarea pe Ţară a Românilor din Gyula, la Consiliul Judeţean din Debrecen şi la toate şcolile cu predare în limba română şi casele românilor din Pocei (localitate înfrăţită cu Tomeştiul), Kitikasz, Bedeu, Şacal şi Apateu.
”Ansamblul va prezenta programe speciale de colinde şi obiceiuri tradiţionale de Crăciun, astfel încât să-i putem încânta pe fraţii noştri de dincolo de graniţă. Vor fi străbătute numeroase localităţi reprezentative ale Ungariei, aflate în zona de frontieră cu România”, ne-a declarat Alexandru Brezovan, noul referent cultural al Tomeştiului.
Turneul este cofinanţat de Consiliul Judeţean Timiş şi Primăria Tomeşti şi se bucură de sprijinul total al Asociaţiei Culturale a Românilor din Kitikasz.