Din serialul nostru cu oameni, locuri și povești din Lugojul de odinioară nu puteau lipsi vajnicii reprezentanți ai breslelor, oameni cu repere solide, ancorate în valori precum munca fără compromisuri și cuvântul de onoare, care odată dat, făcea cât o mie de facturi pline de ștampile din zilele noastre. Pe atunci, cuvântul dat și strângerea de mână țineau loc de parafe.
Statutul breselei cojocarilor din 1887, descoperit în original la arhivele din București
Un moment important pentru Lugoj, din punct de vedere al cercetării istorice, a avut loc recent în Capitală. Cercetătoarea Patricia Manea, doctorand al Facultății de Istorie a Universității din București, a descoperit la Arhivele Naționale un document original care vorbește despre cea mai faimoasă breaslă a Lugojului de odinioară: breasla cojocarilor.
”Statutele societății/ reuniunei/ a măiestrilor cojocari din Lugos”, scris de mână de George Dobrin în Budapesta, la ”9 october 1887”, are semnătura originală a celui care avea să devină primul prefect român de Severin. Interesant este că, în document, numele orașului apare scris ca Lugoj, Lugos sau Lugoș.
Scopul societății este menționat la loc de cinste: ”menținerea bunei înțelegeri între măieștri, promovarea intereselor industriale, păstrarea podoabelor din biserica greco-ortodoxă din Lugoj (n.r. – biserica cu două turnuri) și păstrarea renumelui măieștrilor cojocari din Lugoș”.
Nici modalitatea primirii de noi membri nu era lăsată la voia întâmplării, ea având reguli precise, ca în orice organizație serioasă.
”Spre acest scop, societatea va ține ședințe publice, va da petreceri și va forma un fond”, mai scrie în statut. Interesant este că, pe lângă procurarea fondurilor din taxele anuale ale membrilor ”ordinari și ajutători” și din donații benevole, Dobrin, unul din cei mai buni avocați bănățeni ai vremii, menționa și petrecerile.
Care erau aceste petreceri aflăm din ”Gazeta Banatului”, ziar cu redacția în Piața Regina Maria, nu departe de actualul sediu ”Redeșteptarea”. În ediția din 14 august 1921, ”Gazeta Banatului” titra: ”Serbarea Patronului cojocarilor din Lugoj”. Iar Patronul nu putea fi cineva mai sus pus decât un… sfânt.
Cea mai faimoasă breaslă din Ardeal și Banat: cojocarii lugojeni
Sfântul Ilie era patronul celei mai faimoase bresle lugojene, cea a cojocarilor.
”Măestrii cojocari sunt o specialitate lugojană. Cojoacele lucrate de ei cu fir de mătasă sunt de o frumusețe rară și vestite în întreg Banatul și Ardealul. Prin priceperea și gustul lor, acest ram al industriei casnice a ajuns (la) o deosebită înflorire. Organizația lor e de o pedanterie exemplară”, scrie gazeta citată.
Nu-i de mirare că serbările din 1921, ținute în 2 august, au avut mare fast. ”În anul acesta, măiestrii cojocari au avut onoarea să salute în mijlocul lor pe Dl. și Dna. Dr. Avram Imbroane, deputatul Lugojului și viceprezidentul Camerii (n.r. – Depuților), Dl. Prefect Dr. Petru Nemoianu, Dr. Subprefect Dr. Paraschivu Lucarețiu, Dl. Primar Ioan Harambașa și mai mulți locuitori din localitate, fii sau nepoți de cojocari, care au participat atât la Te Deum, cât și la sfințirea prinosului”. La sfințirea prinosului a vorbit dl. primar Ioan Harambașa.
Articolul mai menționează că ”sfințirea și distribuirea prinosului au avut loc în casele măiestrului fruntaș Ioan Berariu”, ceea ce sigur a fost motiv de fală pentru familia respectivului.
Lumea bună voia să fie văzută în compania meseriașilor!
Apropo de petreceri, ”Gazeta Banatului” adoptă un ton monden când spune că ”seara a avut loc o animată petrecere dansantă, în localitățile otelului Dacia” apreciată ”ca un succes din punct de vedere social și material”, adică al donațiilor.
Este evident interesul politicienilor vremii de a apărea în ”poza de grup” cu meșteșugarii cei înstăriți. Deputați precum Avram Imbroane, Victor Biberia, Alexandru Mocioni sau dr. Ștefan Petroviciu erau des văzuți la aceste petreceri. Nu neapărat din respectul clamat față de bresle, ci pentru interesul electoral. Meseriașii erau o redutabilă forță electorală, alegători disciplinați și care, odată câștigați, își schimbau cu greu opțiunile.