Meteorologii au emis joi un cod galben de ninsori valabil de vineri dimineaţă până duminică seara.
Conform avertizării emise de ANM, de vineri, ora 10.00 şi până duminică, ora 20.00, „aria ninsorilor va cuprinde treptat, începând din sud-vestul ţării, toate regiunile, local ninsorile vor fi mai abundente, iar stratul de zăpadă nou depus va depăşi 20 cm, în special în zonele de deal şi de munte”.
Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze mai mari în sud şi în sud-est, unde rafalele vor depăşi 50-60 de kilometri pe oră, iar la munte va sufla tare, cu peste 90 de kilometri pe oră, viscolind sau spulberând zăpada.
În Oltenia, Muntenia şi în sudul Banatului ninsori şi intensificări ale vântului vor fi încă din cursul zilei de joi, 2 februarie.
Maxima la Lugoj va fi vineri de -4 grade, iar sâmbătă, -2. Minimele nopţilor de joi, vineri şi sâmbătă se vor încadra între -8 şi -10 grade.