Clipa cea repede… Pavatã cu stele, Eternitatea

Stela Popescu este un fenomen unic în istoria teatrului și a divertismentului ro­mâ­nesc. A avut antecesori faimoși, dar nimeni deocamdată și încă multă vreme nu va putea să o înlocuiască (o veritabilă i­nep­ție!) de fapt, să se apropie de irezistibila și unica sa charismă. Când s-a ivit teatrul care-i poartă numele în Capitală, dedicat spectacolelor cântate și dansate pentru ”pici și bunici”, o cronicară cinică ricana malițios, așa cum au făcut poate și alți frustrați, când un cinematograf clujean primea numele lui Florin Piersic. La maliție veninoasă nu ne întrece nimeni. ”Femeia orchestră” Stela Popescu a avut ceva din forța granitului și după cu spunea ea însăși, nu a fost o ambițioasă, ci doar o silitoare consecventă, dăruindu-se complet în tot ceea ce își dorea să înfăptuiască. Se uită adesea cei cinci luștri petrecuți la Teatrul de Comedie și rolurile sale de dramă. Revista, televiziunea și radioul au descoperit-o și promovat-o, dar nu i-au dăruit talent, ci doar șansa de afirmare. Ea nu și-a eclipsat partenerii și oricât de mult ar fi invidiat-o unele colege, totul era zadarnic, nimeni nu le împiedica să demonstreze că sunt grozave, că pot mag­netiza săli de sute și mii de oameni. Toată varietatea numerelor de revistă i-a fost familiară: monolog satiric, cuplet muzical, duet, scenetă, scheci, comedii muzicale și musicaluri autentice, s-a devotat cu dez­involtură tuturor secvențelor, a avut, cum se spune, panaș. Puișor Maximilian i-a scris texte antologice, cu Bănică senior și Arșinel a format cupluri senzaționale.

Cu o alchimie unică și irepetabilă, Stela și-a cultivat câteva prietenii prețioase, de la familia organistului Nicolae Licareț la cea a jurnalistei Ileana Lucaciu, a răspuns solicitărilor televiziunilor care debutau cu noi sezoane de varietăți și aveau nevoie la inaugurare de un star. Ei bine, Stela era acolo. A refuzat unele roluri față de care nu simte afinitate (Ranevskaia din ”Livada” cehoviană) deși, mai târziu, cre­dea că totuși ar fi izbutit. Nu avea regrete majore, ci doar imensa tristețe a pierderii lui Puișor și a părinților, consolată de bucurii aduse de nepoată și strănepoți. În ultimele săptămâni, stătea în culise și și privea melancolic peste oameni și lucruri, așteptând intrarea în scenă. Se apropia ceva nelămurit. Poate că inevitabilul ar fi fost mult amânat dacă discursul său incoerent de la Gala Femeilor de Succes ar fi alarmat un spirit sa­ga­ce, prompt și intuitiv. Andreea Marin, Monica Anghel sau altcineva aflat în sală îi putea da un telefon Doinei Maximilian pentru a o pune în gardă, iar bucla celor 36 de ore fatale să nu fi existat. Este, firește, o ipoteză. Uneori, nu știm sau nu suntem a­tenți cu ce li se întâmplă oamenilor pe care îi iubim sau îi admirăm. Stela avea și ea propriile vulnerabilități, mascate de zâmbetul și tonusul său legendar. Se temea de su­fe­rințele senectuții și se refugia cu voluptate în muncă. Cea mai frumoasă reverență din­tre toate i-a adus-o actorul Dan Puric căruia, într-o seară mohorâtă, i-a înseninat calvarul de junețe al armatei. O confesiune ca o gea­nă înlăcrimată.

Gala Premiilor TV Mania, moderată pentru a 15 oară consecutiv de Marius Flo­rea Vizante, și-a desemnat în mod previzibil laureații, prin strîngerea și distribuirea celor 112.480 de voturi comunicate prin SMS. Sco­rul a fost 5 – 4 – 1, adică 10 categorii, lo­cul I, eternul Pro TV, locul II, notoria An­tena 1, locul al III-lea, charisma lui Vir­gil Ianțu (”Câștigă România” este o emisiune bună, dar nu de top).
Esca și colegele ei au bifat conștiincios un succes fără rivali; ”Visuri la cheie” a împlinit aspirațiile unor români demoralizați; ”Te cunosc de undeva” se ține tare; întâmplările din ”Las Fierbinți” continuă să amuze. Chefii acordă cuțite și fac pe zbirii, Răzvan și Dani dau nonșalant ”neața” și se duelează spiritual în replici matinale; Smiley a sedus publicul de toate vârstele; ”Vocea României” încă mai caută talentul absolut iar Horia Brenciu, care își mai dorește un copilaș, rămâne cel mai îndrăgit jurat. O cercetare sociologică cu instrumente aplicate nu este sigur că ar fi răsturnat acest clasament, așa că TV Mania se bucură în continuare de girul nostru.

A debutat Anul Centenar cu un concert al Orchestrei de Tineret, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, la sala mare a Teatrului Național. Două discursuri oficiale inesti­ma­bile: unul emoționat, cu elipse silabice, conformist și previzibil (Lucica Romașcanu, ministrul Culturii), altul mai ferm și elitist, cu vagi accente de aroganță și trimiteri la rolul elitelor (recte partidele politice) în făurirea istoriei (Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului României).
Programul în sine a fost eclectic, pe gustul publicului larg, care a populat doar două treimi din sa­lă, noroc cu transmisiunile live ale TVR1 și Radio România. Au fost Enescu (Balada și Rapsodiile), Porumbescu, Bach, Rogalsky, Lygeti. Păcat că violonistul Ștefan Tomescu a ratat (chix veritabil!) un pasaj virtuoso din Balada lui Ciprian Porumbescu, lucrare care teoretic n-ar trebui să-i pună probleme tehnice.
Am avut în schimb parte de operă din repertoriul universal, deși ne mîndrim cu autori autohtoni de lieduri de mare valoa­re. Ștefan Pop a cântat fără cor (era scena prea mică?) ”Nessun dorma” în parametri de profesionalism, Adela Zaharia, laureată a Conscursului OperAlia, patronat de ilustrissimul Placido Domingo, s-a apropiat de Lucia ideală a lui Donizetti.
Cât despre oaspeții speciali, ei s-au prezentat impecabil. Așteptăm mai multe apariții, dar nu e nimic, vă aducem solemn la cunoștință că vineri 7 de­cembrie curent, la Gala Operelor Na­ționale, invitatul superstar va fi tenorul german Juan Diego Florez, cel mai mare belcantist al secolului XXI, ne va regala cu nu mai puțin de 7 arii (spectacol live difuzat la TVR 3) în paralel cu deschiderea stagiunii la Scala din Milano (”Andreea Chenier” de Giordano).
Ce dilemă a alegerii pentru melomani!