Edilii locali au definitivat proiectul care vizează iluminatul arhitectural al sediului administrativ, pe care speră să-l poată face funcţional până de Paşti.
Edilii locali au definitivat proiectul care vizează iluminatul arhitectural al sediului administrativ, pe care speră să-l poată face funcţional până în preajma sărbătorilor de Paşti.
După spusele primarului Francisc Boldea, acesta reprezintă o concepţie modernă, cu leduri de mare performanţă şi consum mic, care nu au fost folosite până în prezent la un astfel de iluminat în Lugoj.
”Lucrările vor fi finalizate până în data de 15 aprilie, pentru că ne dorim ca în noaptea de Învierea Domnului Primăria să fie iluminată arhitectutral. Este o concepţie modernă cu leduri de mare performanţă. Anul acesta vor fi iluminate faţada şi părţile laterale, iar anul viitor, când se vor termina lucrările şi la partea din spate, va fi iluminată şi aceasta”, a declarat Francisc Boldea în conferinţa de presă săptămânală.
Suma alocată în bugetul de anul acesta pentru execuţia iluminatului arhitectural al clădirii Primăriei este de 400.000 de lei.