Concursul ”Porcul de Crăciun” susţinut timp de trei săptămâni de către săptămânalul ”Redeşteptarea” a ajuns la final.
Peste 2.400 de cititori au decupat şi au depus taloanele la Librăria ”Ursu” (vizavi de Primăria Lugoj), pentru a câştiga cele două carcase de porc, fiecare în greutate de circa 40 de kilograme.
În urma unei extrageri televizate, efectuate la TEN TV Lugoj, care va putea fi urmărită în seara zilei de 17 decembrie, după ştirile de la orele 18, au ieşit câştigători doamna Maria Călina (C.I seria TM nr. 565670) şi domnul Iosif Bidiviu (C.I seria TZ 011790).
Cei doi îşi vor putea ridica premiile de la magazinul Carmangeriei ”Căvărănţana”, din cartierul Micro IV, începând cu data de 17 decembrie, după ora 12.
Redacţia ”Redeşteptarea” le doreşte ”Poftă bună” şi ”Sărbători fericite”, aşteptându-i cu plăcere să participe şi la celelalte concursuri existente, alături de ceilalţi cititori, care de această dată au avut mai puţin noroc. Concursurile vor continua şi pe parcursul anului viitor!
Extragerea a fost efectuată de jurnaliştii ”Redeşteptarea” Cristian Ghinea şi Nicoleta Micşa.