CFR Lugoj anunţă şoferii care tranzitează străzile Banatului şi Bocşei că începând de mâine şi până în 4 iulie, se vor efectua lucrări la calea ferată de pe strada Bocşei.
CFR Lugoj anunţă şoferii care tranzitează străzile Banatului şi Bocşei că începând de mâine şi până în 4 iulie, se vor efectua lucrări la calea ferată de pe strada Bocşei.
Circulaţia rutieră va fi închisă pe un singur sens în intervalul orar 8 -16. Angajaţii CFR vor lucra la terasamentul de cale ferată şi vor înlocui o parte din dalele de la pasajul extrem de denivelat.
Administraţia locală a asfaltat străzile Banatului şi Bocşei, iar primarul Francisc Boldea a acuzat în mai multe rânduri CFR-ul că nu doreşte să investească în oraş prin refacerea trecerilor de cale ferată. Legea îl contrazice însă pe edilul Lugojului, privind obligativitatea acestor lucrări de reparaţii. Un ordin al ministrului Transporturilor emis în 2002 prevede refacerea modernă a trecerii la nivel cu calea ferată de către oricare dintre administratorul drumului şi cel al căii ferate care are primul lucrări de infrastructură în zonă. În acest caz este vorba de Primăria Lugoj, care a reabilitat străzile şi care ar fi astfel obligată să refacă şi pasajul.
Modernizarea unei treceri de cale ferată se ridică la suma de 70 de mii de euro.