Ciorbă de pipote

Ştiţi voi cu adevărat cum se face o ciorbă de pipote adevărată? Ori numai aveţi impresia că…
Oricum vă cred şi nu vreau să stârnesc o discuţie pe tema asta. Mai ales că Nemţoaica e în bucătărie şi bucătăriceşte pe tema asta. Nu m-a lăsat pe mine să fac fiertura şi m-a alungat de lângă plită, fiindcă are ea o reţetă a ei pe care s-a jurat că dacă mă prinde că o dau pe net, mă bate cu lingura de lemn. Şi vă rog să mă credeţi că Nemţoaica se ţine întotdeauna de cuvănt.
De aceea vă rog să citiţi în şoaptă să nu ne prindă nemţoanea, că aprigă cum e, vă puteţi trezi şi voi cu linguroiul pe spinare.
Dar aşa deci, să începem.
Prima dată ne trebuie pipote.
Eu am tăiat paisprezece pui înainte să îi duc nepotului meu Vlăduţ de la Reşiţa, un mare mâncău de supă şi ce supă e mai bună decât aia fiartă din pui crescuţi de bunelu?
Iar pipotele acestor pui, le-a adunat Nemţoaica şi le-a grijit şi le-a curăţat bine şi le-a spălat cu trei ape.
Apoi le-a pus să zacă într-o salţă închipuită de ea dintr-un pahar de vin alb dulce, un Traminer duios şi calin, amestecat cu boabe de piper şi rozmarin. A mai pus acolo coaja rasă de la un sfert de lămâie şi cinci crenguţe de mentă neagră proaspăt culese din fundul grădinii.
Şi trei zile au stat pipotele la frigider la temperatură de plus un grad ca să se frăgezească, fiindcă pipota are ea o carne a ei tare şi fibroasă, dar bună la gust ca o bucată pentru împărat.
Şi în a patra zi a scos pipotele din marinată, le-a şters într-un prosop curat şi le-a aruncat într-o oală de doi litri. Acolo sfârâia fierbinte nişte untură galbenă, topită de la târtiţa puilor ucişi mişeleşte de mine şi pipotele au fost chinuite de lingura de lemn ca să prindă o rumeneală frumoasă, fiindcă din baiţ ele au ieşit cam vinete la culoare (de la vin).
Şi când s-au rumenit ele gingaş, a turnat nemţoaica un litru şi jumătate de apă fierbinte. Şi tot acolo a pus o gulie albă dată pe răzătoarea cu ochiuri mari şi doi morcovi aşijderea. Nu tu păstârnac ori rădăcină de pătrunjel. Şi fiertura asta a stat la foc iute cam un ceas să se înmoaie bine stomacurile puilor. Şi dacă i-a plăcut Nemţoaicei cum au fiert pipotele, a mai pus acolo patru linguri de orez, foi de dafin, piper măcinat şi doar un praf de sare.
Şi când a înflorit frumos orezul, a tras oala de-o parte şi i-a făcut un obraz din cinci ouă frecate cu un sfert de litru de lapte proaspăt de la vaca vecinei Măriuţa în care a mai pus şi puţină nucuşoară rasă. Şi fiertura avea culoarea untoasă şi bănuţi de grăsime aurie deasupra de la untura târtiţelor de pui. Şi zeama asta a mai primit o ploaie întreagă de leuştean şi pătrunjel verde, dimpreună tocate până s-au făcut în fragmente ca vârful acului. Au dat imediat o aromă sălbatică fierturii şi eu mi-am umplut un blid pe măsură, dres cu zeamă de lămâie şi lângă un ardei iute dar din acela ucigaş ci un sort mai blând pentru bebeluşi şi moşcodăi ca mine.