Chiriaşii primăriei din cartierul de pe strada Herendeştiului vor beneficia de noua reţea de canalizare, după ce Meridian 22 va face racordul tuturor locuinţelor.
Lucrările de introducere a magistralei de canalizare în zona Bocşei-Herendeştiului, finanţate de Primăria Lugoj prin programul multianual de îmbunătăţire a infrastructurii utilitare la nivelul municipiului, au început în urmă cu un an de zile şi au fost finalizate de curând. Instalaţia va fi deservită de câteva staţii de pompare.
De noile condiţii vor beneficia peste 100 de locuinţe din inventarul administraţiei locale şi mai multe firme care au activităţi în zonă.
„Am preluat de puţin timp obiectivul din cartierul de la ieşirea din oraş spre Herendeşti şi avem planificate în această vară o serie de lucrări în zonă pentru a racorda riveranii la conducta nouă de canalizare. Sperăm ca lucrările să nu dureze foarte mult” a spus Dan Florea, directorul tehnic al Meridian 22.
Reprezentanţii societăţii au anunţat că începerea lucrărilor este programată în săptămânile ce urmează.