O nouă generaţie de luptători începe să se formeze şi să se remarce la competiţii. Cei mai tineri sportivi, în vârstă de doar nouă ani, de la stilul lupte libere, legitimaţi la Clubul Sportiv Şcolar Lugoj şi pregătiţi de antrenorul emerit Emil Vanea şi fostul campion naţional Valentin Cimponieru, au fost trimişi pe saltea, la finele săptămânii trecute, la Cupa Banatului şi Memorialul “G. Tapalagă”, concurs organizat la Jimbolia.
Din cei 11 sportivi (băieţi şi fete) deplasaţi la întrecere, opt s-au clasat pe primele trei locuri ale clasamentului.
Prima poziţie a fost bifată de Tudor Arjoca, 22 kg (generaţia 2006) şi Bernardo Szilagyi, 35 kg (2006).
Pe locul II au urcat Cătălin Popa, 35 kg (2006), Robert Kiss, 42 kg (2003) şi Diana Cozma,60 kg (2001). Locul III a revenit luptătorilor Mihai Arjoca, 32 kg (2004), Eduard Novac, 35 kg (2006) şi Patric Petrescu, 38 kg (2003).
“La această competiţie ne-am prezentat cu cea mai tânără generaţie a noastră, pe care o pregătim la sală. Prin evoluţia lor, sportivii au reuşit să se remarce şi avem încredere că vor obţine performanţe frumoase în anii care urmează”, a spus Emil Vanea.
La Jimbolia au fost prezenţi aproape 50 de sportivi, aparţinând cluburilor din Deva, Jimbolia, Lugoj, Motru, Sânnicolau Mare şi Timişoara.