Cea mai bogată femeie din Lugojul interbelic a murit săracă, la mila semenilor

 În perioada interbelică, Bella Steiner s-a ridicat din rândurile comunităţii evreieşti lugojene.

Până în anii celui de-al doilea Război Mondial, la Lugoj trăia o prosperă comunitate evreiască, ce dispunea de o importantă forţă economică. Din rândurile acestei comunităţi s-a ridicat cea mai bogată femeie din perioada interbelică, Bella Steiner. Deşi a avut o avere considerabilă, ea a murit săracă, fără a fi uitată, însă, tocmai de aceia pe care i-a ajutat în tinereţe, prin numeroasele sale acte umanitare.

În perioada interbelică, Lugojul era nu numai un oraş cultural, ci şi un mic centru industrial. „Ghidul Banatului” apărut în 1936 la Editura „Vrerea” din Timişoara, consemna, la loc de frunte, Industria Textilă Lugojeană SA (cu 600 de lucrători şi ţesătorie de stofe cu 52 războaie mecanice, plus vopsitorie), fabrica de cărămidă presată Muschong şi Co., Fabrica de calapoade, Kiszela SA pentru industria pielăriei, fabrica de vatelină „Lâna”, ţesătoria „Lengyel et Co”, ţesătoria mecanică „Mercur” etc.

O întreprindere cu doar 20 de angajaţi realiza, însă, profituri foarte mari, fiind cunoscută nu numai în România, ci şi în tot spaţiul fostului Imperiu Austro-Ungar. Este vorba de „fabrica de liqueur” Baumel – Steiner, care dispunea de un spaţiu considerabil de producţie, cu ieşire pe actualele străzi Cuza Vodă şi Comuna din Paris.

Baumel – Steiner, exportator internaţional de lichior

Localurile, care au devenit în anii ’60 – ’70 fabrică de gheaţă, respectiv Vinalcool, adăposteau pe vremuri alambicuri, magazii şi depozitele de învechire a lichiorurilor cu aromă de migdale şi de portocale. Acestea şi multe alte specialităţi erau produse după reţetele unice create de al treilea asociat, Ignatie Wasservogl, un tehnician şcolit, care a creat o întreagă colecţie de esenţe originale.

De altfel, cei trei, Baumel, Steiner şi Wasservogl erau cumnaţi, iar firma, chiar şi când a ajuns la maximum de profit, a funcţionat mereu pe principii de familie, cu sarcini împărţite, desigur: Steiner se ocupa de bunul mers al fabricii, iar Baumel, de comercializarea produselor. Firma Baumel-Steiner, fondată la sfârşitul secolului al XIX-lea, a cunoscut maxima prosperitate la mijlocul anilor ’30. O dovadă în acest sens sunt impresionantele spaţii de producţie, rămase în picioare şi azi, cu suprafaţă de 1.000 mp.

Firma avea propriile mijloace de transport – camioane şi nişte ştrafuri (platforme) cu care băuturile erau duse la gară sau cu care se aducea materia primă – spirtul şi alcoolul. Acestea proveneau de la fabrica de la Margina sau de la o altă firmă lugojeană importantă în epocă,”Moara şi Ţesătoria”, care avea distilerie de spirt.

Cum se fura pe vremuri

O istorie picantă despre Baumel-Steiner ne-a relatat-o Vasile Belinţan, preşedintele Corporaţiei Meseriaşilor din Lugoj. Când au fost lărgite spaţiile de producţie, au venit maistori şi ucenici (şăgârţi), care au lucrat la zidărie. Ucenicii au descoperit băutura şi, ca s-o treacă din depozit pe sub nasul maiştrilor, au curăţat bine o vadră în care au turnat lichior, apoi au acoperit-o cu un carton. Ca totul să fie în regulă, cartonul a fost dat cu var, aşa că întreaga găleată părea plină cu var. La început, mişcarea a trecut neobservată, apoi, alertaţi de veselia peste măsură a calfelor, maiştrii au descoperit furtul, însă n-au anunţ pe nimeni. Nu că ar fi devenit brusc mai miloşi, dar… şi-au primt şi ei partea!

Declinul şi falimentul

Recesiunea şi datoriile nerecuperate provenite de la marfa acordată pe credit au forţat prospera firmă lugojeană să se tranforme, în preajma anilor ’40, în societatea Besco (Baumel Steiner et Company), care avea numeroşi asociaţi noi. Însă nici această mutare nu avea să preîntâmpine falimentul. Cauza? Toate debitele către comercianţi evrei fuseseră anulate de regimul de atunci, însă nu şi datoriile acestora către bănci. În 1943, firma dă faliment, iar băuturile rafinate produse aici devin o amintire. Sticle cu băuturi originale Baumel Steiner s-au mai găsit însă, dosite în depozitul Vinalcool, până la jumătatea anilor ’70.

A murit săracă, dar nu şi uitată

Doamna Bella Steiner nu beneficia doar de averea obţinută de firma de bături fine a familiei, ci şi de o moştenire consistentă din partea părinţilor. Deşi foarte bogată, ea nu a părăsit slujba de învăţătoare la gimnaziul evreiesc din Lugoj (situat în curtea sinagogii de pe strada Avram Iancu, la nr. 10). Nu a avut copii şi nu s-a legat în mod excesiv de bunurile materiale. I-a plăcut însă să voiajeze şi a cheltuit o avere întreagă în călătorii. A văzut toată Europa, a fost şi peste ocean, în America. Falimentul firmei a lăsat-o practic doar cu hainele pe ea şi câteva bunuri. A ajuns la căminul de bătrâni al Comunităţii (centrul de plasament de pe strada Bucegi), alături de Rozalia Wasservogl şi de Iuliana Baumel. Cele trei nume s-au reunit din nou, de data asta în sărăcie…

Dl. Iosif Singer, care este de zece ani secretarul Comunităţii Evreieşti din Lugoj, ne-a declarat: „Deşi au cunoscut tragedia pierderii întregii averi, aceste doamne şi-au păstrat demnitatea. Au fost foarte elevate, femei de aleasă cultură, vorbeau foarte bine germana, maghiara şi franceza. De altfel, primele cuvinte în limba franceză le-am învăţat de la doamna Bella Steiner.”

Rozalia Wasservogl s-a stins din viaţă la 77 de ani, în 1947, iar doi ani mai târziu, în 1949, a murit şi Iuliana Baumel. Din cele trei, ultima a părăsit această lume Bella Steiner, prin anii ’70, cu consolarea că cei pe care i-a ajutat în tinereţe nu au uitat-o.

I s-a dat voie să se mute la cămin în condiţii hoteliere, într-o cameră unde şi-a adus câteva piese de mobilier de acasă, fiind ajutată zilnic cu mâncare din partea Comunităţii. Indiferent că a trăit în lux sau sărăcie, Bella Steiner a rămas în istoria oraşului drept un exemplu de demnitate, indiferent de averea vremelnic acumulată. Un exemplu şi pentru îngâmfaţii bogaţi ai zilelor noastre.