Plictis mare în politica lugojeană de ceva vreme. De fapt nici nu mai pare că avem despre ce vorbi pe acest sector de activitate, în condiţiile în care pe scenă au mai rămas două formaţiuni mari şi late, PSD şi PNL.
Cel nou, deşi respectivul e la fel de vechi ca şi PSD-ul! Asta pentru că zicala celebră, cu „la vremuri noi, tot noi” e mai mult decât aplicabilă în ceea ce priveşte activitatea politică din oraş.
Avem aceleaşi personaje de atât de mulţi ani, încât scenariştii de la cunoscutul serial „Tânăr şi Neliniştit”, cel cu 30.000 de episoade şi încă nu este terminat, par a fi invidioşi.
Asta dacă nu s-au inspirat de pe la noi! Şi colac peste pupăză până şi săracul senator Iovescu a rămas pe drumuri, fără partid politic, după fuziunea PPDD cu UNPR.
În vremurile bune, respectiv anii ’90 spre 2000, campania electorală începea să se facă simţită serios cu un an înainte de alegeri, când mai toate partidele se scuturau de praf şi începeau să se joace cu nămol, pe care îl aruncau de la unii la alţii.
Dar şi avea cine: PRM, cu mereu optimistul Marcel Nicolae, un fel de Rică Venturiano de vârsta a doua, furtunos în exprimare, PUNR, cu înflăcăratul naţionalist de conjunctură Ioan Barboni, PNŢCD, cu…aici s-au perindat prea mulţi, ApR, cu Boldea pe post de locomotivă de partid, PD-L, cu Martinescu, care nu se mai vroia plecat din primărie şi PSD, tot cu Boldea, care a schimbat macazul.
Ah, da, era să uit liberalii, dar aceştia au cam fost prieteni cu toţi, reuşind să semneze alianţe cu mai toate formaţiunile politice, după care să se certe la cuţite sau săgeţi, UDMR, dar aceştia au contat doar dacă nu a plouat şi au ieşit din casă la vot, respectiv cei de la PUR, transformat în PC, transformat în Rodica Cimponeriu, transformat în…independent.
Toate acestea nu mai există, mare parte din formaţiuni sunt istorie sau nici măcar atât, iar personajele amintite s-au reorientat.
Acum avem două babe fleşcăite, ascunse sub baticul social democraţiei şi al liberalismului, care nu mai au nici un chef de nimic, doar de puţină bârfă de ochii lumii.
Nu ar fi rău dacă această relaxare a activităţii politice ar însemna un consens pentru dezvoltarea urbei, însă mai degrabă arată că nici unele dintre formaţiuni nu prea mai au credibilitate în faţa cetăţeanului de rând.
Asta, după ce, de prea multe ori au arătat că toţi sunt o apă şi-un pământ! Chiar şi aşa nu ar fi rău să apară ceva personaje noi prin politica lugojeană să mai dinamizeze puţin oraşul.
Pentru că atunci când nu există competiţie şi concurenţă intervine rutina. Şi implicit plictiseala!