Cazurile de diabet au „explodat” pur şi simplu în zona Lugojului

Imaginaţi-vă ce înseamnă pentru un copil să fie bolnav de diabet: trebuie să stea departe de dulciuri şi să urmeze un regim alimentar, să respecte un program strict al meselor cântărite la gramaj.

Imaginaţi-vă ce înseamnă pentru un copil să fie bolnav de diabet: trebuie să stea departe de dulciuri şi să urmeze un regim alimentar, să respecte un program strict al meselor cântărite la gramaj. Copiii dezvoltă doar diabet de tip 1, aşa că nu pot supravieţui fără doza zilnică de insulină.
„La copii, diabetul e mai serios pentru că aceştia sunt în creştere. Aşadar, trebuie luate în calcul consumul de energie, activitatea zilnică şi joaca. Dacă nu se corelează echilibrarea diabetului cu nevoia lor firească de joacă, pot apărea tulburări de creştere. Apoi, trebuie controlat foarte bine ce mănâncă aceşti copii şi mai ales cât mănâncă. Micuţii care suferă de diabet au nevoie de consiliere psihologică pentru acceptarea bolii şi mai ales a restricţiilor pe care aceasta le impune”, spune dr. Diana Szucs, din cadrul Spitalului Municipal Lugoj.

La Lugoj sunt deja peste 4.000 de pacienţi cu diabet arondaţi Cabinetului de la Spitalul Municipal, în condiţiile în care în întreg judeţul cifra este de 13.000. 56% din diabeticii lugojeni provin din mediul urban, iar restul de 44% – din cel rural. Grupa cea mai afectată – jumătate din totalul pacienţilor, este cea cu vârsta cuprinsă între 15 şi 64 de ani. Trei procente din numărul total de diabetici sunt copii sub 15 ani, care se tratează la Centrul de profil de la Buziaş sau la clinici din Timişoara, având nevoie de îngrijire specifică.

Pentru părinţi, şocul de a afla că micuţii lor nu pot supravieţui fără doza zilnică de insulină este unul care le răvăşeşte existenţa. Odată acceptată prezenţa acestei boli foarte serioase, familiile se adună şi încep lupta cu diabetul. O luptă zilnică, ce va fi dusă toată viaţa, de acum încolo.
Problema este că diabetul în general, şi mai ales diabetul la copii, are o creştere alarmantă. Centrul Medical de evaluare şi recuperare pentru copiii cu diabet „Cristian Şerban” de la Buziaş este unic în România şi unul dintre cele mai mari din Europa. Aici, în ultimi trei ani, numărul de cazuri de diabet zaharat la vârste fragede a „explodat” pur şi simplu, triplându-se. Cazurile sunt total atipice – de la o fetiţă în vârstă de numai un an din Oltenia, până la doi gemeni din Galaţi, unul cu diabet, celălat sănătos.

Cazul lugojeanului Cristian Andrei Havei este unul grăitor pentru situaţia micuţilor suferinzi de diabet. Andrei este un copil frumos, cuminte şi foarte bun la învăţătură. Pentru vârsta lui, de nouă ani, pare – şi chiar este! – foarte matur, chiar înţelept. Lupta lui cu diabetul a început cu trei ani în urmă, pe când avea doar şase ani. „În 2008, am fost la nişte prieteni la Timişoara şi, la plecare, băiatul a băut o cană mare de apă, de un sfert de litru, apoi în maşină i s-a făcut iarăşi sete şi a mai băut o jumătate de litru de apă. De ceva vreme observam că are buzele uscate, şi le umezea mereu cu limba, că obosea repede şi mânca neobişnuit de mult. Plus setea asta exagerată… Copilul avea şase ani pe atunci. A doua zi, soţia mea, care este asistentă medicală, l-a dus la spital, unde i-au făcut glicemia şi avea peste 300!”, spune Sorin Havei, tatăl lui Andrei.

„A fost un şoc care ne-a schimbat toată viaţa.” Abia atunci a început nebunia. Andrei a fost internat mai întâi la Clinica „Louis Ţurcanu” din Timişoara, apoi la Centrul „Cristian Şerban” de la Buziaş. De trei ani, Andrei face direct tratament cu insulină. „Copilul ajunsese să-şi facă injecţii cu insulină de patru ori pe zi – una bazală, seara şi trei rapide, după mese. În fiecare an, a fost internat de două-trei ori la Buziaş, de fiecare dată câte zece zile. Făceam cu schimbul să stăm cu el, când eu, când soţia, pentru că Andrei mai are o surioară acasă.
Cu şase luni în urmă, am renunţat la Buziaş, pentru că acolo nu se mergea pe pompe de insulină pentru copii. Am mers la Clinica Bega din Timişoara, unde medicul Puiu Iulian Velea ne-a ajutat să-i punem lui Andrei o pompă de insulină”, adaugă tatăl.
“Pompa de insulină” e dotată cu un furtunaş şi un cateter mic din silicon, montat în piele, care livrează şi administrează insulina. Andrei spune că şi pentru el este o uşurare: „Injecţiile mi le făceam singur, dar nu-mi plăcea să mă înţep. Acuma, cu pompa, e mult mai bine”.
Este adevărat, însă vara este mai greu să porţi aşa ceva pe sub tricou, mai ales că micului Andrei îi place mişcarea, şi în special înotul. „Este bine să facă mişcare, dar e mai greu cu pompa” – îl completează tatăl. Pentru a-l ajuta să treacă peste aceste lucruri, familia a apelat la un psiholog.

Dar toate acestea costă. Bandeletele folosite la monitorizarea glicemiei se oferă gratuit prin Programul Naţional de Diabet, dar, în cazul lui Andrei, care are încă oscilaţii de glicemie, nu sunt suficiente. „Bandeletele pe care le primim gratuit de la stat sunt calculate la maxm două-trei controale pe zi, dar noi îi luăm glicemia din trei în trei ore, ne trebuie cinci-şapte pe zi, atunci când e dezechilibrat. Suntem nevoiţi să le cumpărăm – cele ieftine sunt 65 de lei, pentru 50 de bucăţi, altele ajung şi la 120 de lei. De unde atâţia bani? Eu sunt pompier, soţia e asistentă medicală, suntem bugetari. Acum, m-au ajutat şi colegii de serviciu, şi am făcut o comandă de 600 de bucăţi. Pur şi simplu nu ne putem permite să rămânem fără rezerve! Facem teste şi ziua, şi noaptea, ne trezim la 12 noaptea, apoi la trei dimineaţa… şi tot aşa. Iar consumabilele de la pompă, cum ar fi cateterele, nici n-ai de unde să le iei”, spune Sorin Havei.

Şcoală cu program fix şi mese cântărite la gramaj. Ce nu ştie multă lume, este că şi regimul alimentar costă mult. Iar regimul este unul sever. Orice aliment este cântărit şi calculat la gramaj.
Micul dejun trebuie să aibă 40 de hidraţi, prânzul – 60, cina – 50, iar gustările intermediare – câte 20. La prima vedere pare simplu, dar complicaţiile sunt nebănuite. Andrei este un elev foarte bun, a ajuns în clasa a IV-a, dar a fost foarte greu pentru părinţi să-i găsească o şcoală pentru un astfel de program. „Singurul loc unde am găsit înţelegere, din cauza meselor la ore fixe şi a programului de monitorizare, este Şcoala Creştină Harul. Ne notăm săptămânal meniul, calculăm gramajul pe fiecare fel de mâncare, iar cântarul nostru e mereu acolo. Altfel nu se poate” – spune tatăl copilului.
Chiar şi aşa, uneori glicemia poate creşte brusc, apoi să scadă. „Azi (n.r. – 15 noiembrie) am avut cam mult şi am căzut pe scări, dar m-a ajutat portarul să urc”, adaugă Andrei. El este însă curajos şi încrezător că noul dispozitiv pe care-l poartă îi va echilibra diabetul.

La despărţirea de familia Havei, tatăl doreşte să adreseze tuturor părinţilor un mesaj important: „Până nu de mult, se credea că predispoziţia genetică e cauza majoră a diabetului. Vă spun că nici eu, nici soţia nu avem pe nimeni cu aşa ceva, am dat înapoi până la a şaptea spiţă şi nu am găsit pe nimeni! Cred că orice părinte ar trebui să aibă mare grijă la primele semne ale diabetului, să aibă grijă şi să facă un control imediat, ca să nu treacă prin ce trecem noi acuma”!

{jathumbnail off images=”images/Stiri/sitenou/diabet.jpg”}