Mai mult de unul din cinci angajatori din România intenționează să-și crească numărul de angajați în următoarele trei luni, conform studiului trimestrial al ManpowerGroup privind Perspectivele Angajării de Forță de
Muncă, la care au participat 625 de angajatori. Doar 5% prevăd o scădere a numărului de angajați în intervalul iulie – septembrie 2014, în timp ce alți 69% nu preconizează schimbări în dimensiunea forței de muncă.
Nivelul de încredere al angajatorilor variază în funcție de dimensiunea organizației. Firmele cu mai puțin de zece angajați raportează o Previziune Netă de Angajare de -1%, angajatorii din această categorie fiind mai puțin dispuși să-și redimensioneze forța de muncă. La polul opus se situează angajatorii cu peste 250 de angajați. 27% dintre aceștia anunță planuri de creștere a numărului de angajați în următoarele trei luni, și numai 2% anticipează reduceri de personal.
Oportunități de angajare în nouă din zece sectoare de activitate
Sectorul cel mai dinamic din punct de vedere al angajărilor va fi Industria prelucrătoare, în care Previziunea Netă de Angajare este de +19. Oportunitățile se vor înmulți probabil și în sectorul Finanțe, asigurări, servicii imobiliare și servicii de afaceri. Perspectivele sunt însă limitate în sectorul Energie electrică, apă, gaze, unde angajatorii anunță o Previziune Netă de Angajare de -1. În schimb, cea mai semnificativă îmbunătățire față de trimestrul anterior se înregistrează în sectorul Transport, depozitare și comunicații, unde Previziunea Netă de Angajare a ajuns la +10%, după trei trimestre consecutive de creștere.
Previziuni de angajare scăzute pentru regiunea Vest
În cinci din cele opt regiuni cuprinse în studiu, angajatorii raportează Previziuni îmbunătățite față de cele exprimate în trimestrul II. Creșterea cea mai considerabilă este în regiunea Sud, unde Previziunea Netă de Angajare de +15%. Angajatorii din regiunea Nord-Est anticipează la rândul lor creșteri de personal, raportând o Previziune de +15%.
Climatul de angajare prognozat este favorabil în mai mică sau mai mare măsură în toate cele opt regiuni, dar încrederea angajatorilor este mai scăzută în regiunile Sud-Vest și Vest, în care valorile Previziunii Nete de Angajare sunt +3%, respectiv +6%. În regiunea Vest, intențiile de angajare ale angajatorilor au slăbit considerabil față de trimestrul anterior, înregistrând un declin abrupt de 28 de puncte procentuale.
De altfel Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă realizat în ultima lună a anului trecut arăta că cea mai slabă piață a forței de muncă în primele luni din 2014 va fi în regiunea Vest. Pentru prima dată din trim. III/2010, Previziunea Netă de Angajare din regiune avea atunci valori negative, situându-se la -3%. Acelaşi studiu arăta că 21% dintre angajatorii din regiunea de vest intenţionau să-şi scadă numărul total de angajaţi în intervalul ianuarie-martie 2014, faţă de media naţională de 10%.
Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forţă de Muncă este cel mai longeviv și cuprinzător studiu din lume privind activitatea de angajare, fiind un barometru al tendințelor și activităților de pe piața forței de muncă. ManpowerGroup administrează acest studiu predictiv încă din 1962, iar în prezent în cercetare sunt incluși peste 65,000 de angajatori din 42 de țări și teritorii, cărora le sunt măsurate trimestrial intenţiile de a-și creşte sau de a-și diminua numărul total de angajați pe parcursul trimestrului următor.