Voleibalistele de la CSM Lugoj, care au avut un an excelent în Europa, fiind calificate în primăvara europeană, pentru prima oară în istorie, vor relua competițiile oficiale la finalul acestei săptămâni.
Primul joc este programat în campionat, adversarul de sâmbătă, 15 ianuarie, fiind vicecampioana națională și liderul clasamentului, CSM Volei Alba Blaj.
Lugojencele vor porni în partea a doua a sezonului de pe poziția a cincea, la un punct de locul 4 și la cinci de podiumul național, cu un obiectiv ambițios, intrarea în primele patru formații din campionat și chiar un loc pe podium. CSM Lugoj a reușit și două transferuri în această pauză competițională, pentru a completa lotul pe două posturi cheie, cel de coordonator, unde a fost adusă Dubravka Vukoja, respectiv postul de libero, unde a venit campioana mondială Silvija Popovic.
Aceasta este și cea mai valoroasă jucătoare adusă până acum la Lugoj, fiind clasată pe locul 67 în clasamentul jucătoarelor profesioniste de volei.
Programul lugojencelor va rămâne aglomerat în luna ianuarie, cu jocuri sâmbătă – miercuri – sâmbătă, după meciul cu Blaj, urmând o deplasare la Târgoviște, pentru Cupa României, miercuri, 19 ianuarie, urmată de o altă deplasare la Dinamo, în 22 ianuarie, totul culminând cu un alt joc afară, în CEV Challenge Cup, în 25 ianuarie, în Turcia.
Jocul de sâmbătă, va avea loc de la ora 18,30, el fiind deschis publicului, cu restricțiile impuse de pandemie.
Parcursul foarte bun al echipei de volei a CSM Lugoj în 2021 a plasat formația lugojeană pe un onorant loc 97 în lume, în World Top of Volley, într-o ierarhie formată din 6927 de cluburi feminine de volei.