Lucrările de asfaltare, demarate de municipalitate anul acesta, se doresc a fi unele dintre cele mai ample, complexe şi costisitoare proiecte ale Lugojului din ultimii ani. Zone întregi au fost transformate din cartiere ”decolorate” în Cartiere Europene, prin munca nemijlocită a edililor lugojeni.
Probabil că din dorinţa de a raporta “realizarea Planului Cincinal în doar patru ani”, majoritatea acestor sectoare din Lugoj arată european pe hârtie, dar străzile par din Bagdad.
“Marea asfaltare” de pe strada 1 Mai arată de parcă a fost făcută de oameni ai muncii veniţi de la defilare. Jumătate de stradă asfaltată după regulament, iar cealaltă jumătate asfaltată ca în perioada cartelelor.
“Probabil că noi nu facem parte din Lugoj. Suntem de undeva de la Herendeşti, dacă au fost în stare să facă asemenea aberaţie. Cum poţi să asfaltezi aceeaşi stradă în două feluri. La intrarea de pe Vladimirescu este turnat asfalt din margine în margine şi pe deasupra în două straturi. La noi, spre capăt cred că s-a terminat bitumul, de aceea ne-au turnat un moţ pe mijloc. Pare mai mult un lucru legat cu sârmă decât ceva folositor şi durabil”, spune N.M, un locuitor de pe str. 1 Mai.
La câteva sute de metri distanţă, pe străzile Panselelor şi Vlad Ţepeş se derulează cele mai aprige lupte din Operaţiunea “Asfaltarea 2015”.
De astă dată peisajul te poartă cu gândul la străduţele din Siria, desfigurate de conflict. Doar cu mână divină sau cu ajutorul unui nou “Plan Marshall”, locuitorii din zonă s-ar putea bucura anul acesta de asfaltul mult promis.
“Eu stau aici de mulţi ani, dar parcă străzile astea sunt făcute să aibă parte numai de gropi şi de lucrări interminabile. Pe strada Vlahuţă a mers şi repede şi bine, pentru că au asfaltat direct pe fostul pavaj din piatră cubică. Aici, eu nu cred să vedem asfalt anul acesta, pentru că au decopertat mai mult decât trebuia şi au ajuns la pământ moale”, povesteşte Iosif Varga, de 77 de ani.
Cartierul “Olari” a intrat de mult în Europa, dar a uitat să ia cu el şi strada Remus.
Cei 17 “dizidenţi” care locuiesc pe această uliţă a Lugojului se bucură în continuare de cei 5 (cinci) metri de asfalt turnaţi încă din perioada Primei Mari Asfaltări a străzii Hezerişului.
Oamenii sunt racordaţi la noua conductă de apă, au canalizare, ba chiar şi curent electric. Edilul şef Francisc Boldea explica la vremea respectivă că “în urma lucrărilor de racordare la noua conductă de apă, pământul trebuie să se taseze pentru a putea trece la etapa de asfaltare, iar utilajele nu pot rămâne pe loc”.
Strada vecină, Spinanţei, a fost şi ea asfaltată integral, dar mai mult pe înalt decât pe lat.
Singura speranţă a lugojenilor de pe Remus ar fi să ceară alipirea străzii la satul Hezeriş, care deja are drumul modernizat cu asfalt nou nouţ, pentru a beneficia de câteva camioane de amestec cu care să tapeteze cei 93 de metri din “enclava” europeană.
Tandemul Boldea-Maran conduc marea astfaltare ,dar nu mai este mult pana la alegeri.Daca vreti sa stiti ca pretul pe mp. comparativ cu realitatea este exagerat.Cereti pretul fiecarei strazi si impartiti cu mp si apoi mergeti pe teren si vedeti realitatea!