Subiectul cărții ”Amantul doamnei Chatterley”, scrisă de D.H. Lawrence, este unul delicat – adulterul, iar printre cărțile scrise în aceeași epocă, „Amantul Doamnei Chatterley” a făcut cu siguranță vâlvă. Deși titlul ar putea să va facă să credeți altfel, personajul principal este Constance. Aceasta este o tânără femeie care se căsătorește cu un aristocrat, însă începutul mariajului lor este umbrit de faptul că domnul Chatterley rămâne paralizat în urmă rănilor suferite în război.
Dacă la început Constance încearcă să se împace cu ideea că viața ei este de acum diferită, cu timpul ea începe să se lase pradă dorințelor de natură fizică, gândindu-se să dea ascultare chiar îndemnurilor soțului care îi spune că e conștient că, fiind o femeie tânără, Constance are nevoie și de latură fizică a iubirii.
Începând cu acel moment, Constance se lasă pradă gândurilor adulterine și găsește amantul gata să îi ofere trăiri nebănuite în persoana lui Oliver Mellors, bărbatul responsabil cu vânătoarea pe domeniul familiei Chatterley. Oliver o face să se simtă din nou o femeie senzuală, capabilă să stârnească dorințe.
Comportamentul lui Constance, deși e imoral și condamnabil, se dorește a fi o odă închinată iubirii descătușate, în toate planurile ei. Eroina alege să își trăiască pasiunea și ajunge să fie subjugată de aceasta, dorindu-și din ce în ce mai mult, ajungând chiar să își imagineze un viitor alături de Oliver, la fel ca o familie adevărată.
Finalul cărții este este unul deschis, D.H. Lawrence lăsând cititorul să își imagineze sfârșitul poveștii, în funcție de convingerile morale sau de propriile dorințe.
În ceea ce privește stilul de scris al autorului, deși romanul este presărat cu picanterii de natură erotică, scriitura nu este deloc vulgară, ci pur și simplu mai insolentă, fără să fie construită în stilul pueril al seriei ”50 de umbre” , atât de populară astăzi.