Canonicul Ioan Boroş, omul care a redat Lugojului memoria

Există personalităţi care, deşi nu s-au născut în Lugoj, se identifică pe deplin cu oraşul şi au ajuns un fel de „marcă înregistrată” a lui. Canonicul Ioan Boroş are meritul că a redat Lugojului bunul cel mai de preţ, şi anume memoria. Boroş este cel care a înfiinţat Muzeul Lugojului, dar şi cel care a scris poate singura monografie valabilă a urbei, până în zilele de acum.

Primul muzeu al Lugojului s-a înfiinţat în anul 1905, sub numele Reuniunea de Muzeu a Comitatului Caraş-Severin. Iniţiativa a aparţinut canonicului greco-catolic Ioan Boroş şi s-a desfăşurat sub patronajul Ministerului Cultelor, Instrucţiunii Publice şi Bibliotecilor. Gândirea lui Boroş a fost să grupeze materialele avute la dispopziţie pe colecţii. Iată cum a structurat Boroş primul Muzeul lugojean: 1. Biblioteca şi arhiva; 2: Colecţia de Istorie Veche; 3. Colecţia etnografică; 4. Colecţia de Artă şi Industrie de Artă şi 5. Colecţia de Ştiinţele Naturii. Sediul Reuniunii s-a aflat la etajul a II-lea al fostei Prefecturi a Comitatului Caraş-Severin.

Şi dacă n-ar fi făcut decât atât, Ioan Boroş merita să rămână într-o istorie nescrisă a Lugojului. Dar cine este omul care a dăruit oraşului primul său muzeu? Ioan Boroş s-a născut la 20 octombrie 1850 la Carei, în judeţul Satu Mare. A trăit aproape un secol şi a murit în oraşul de care şi-a legat destinul – Lugojul, la 29 ianuarie 1937.

Cronicarul Lugojului

A făcut studiile gimnaziale la Carei şi Beiuş,apoi a urmat Teologia la Universitatea din Viena (1869-1873). A ocupat diferite funcţii în Cancelaria Episcopiei Unite din Lugoj ( 1873 – 1880), apoi a fost paroh în Zăbrani, Arad (1880- 1897). Însă perioada cea mai creatoare a vieţii sale a fost cea în care a ocupat funcţiile de secretar, apoi canonic al aceleiaşi Episcopiei Unite (din 1897), apoi vicar general şi vicar (preposit) capitular, din 1911.

A scris cărţi despre istoricul Diecezei şi parohiei Lugojului, despre Unirea românilor din Lugoj, despre „Evenimentele revoluţiei de libertate din anii 1848-1849 desfăşurate în Lugoj” şi despre Societatea Secretă „Constituţia” care a fiuncţionat în oraşul nostru. „Rapoartele vechiului judeţ Severin”, scrise de Boroş, se citesc pe alocuri cu sufletul la gură, ca nişte romane poliţiste. Boroş descrie cu vervă inundaţiile catastrofale care afectau Lugojul, dezastre precum incendii, cutremure sau prăbuşiri de clădiri, dar şi marile cazuri care îi pasionau pe lugojenii de odinioară. Evadările din închisorile vremii sunt descrise cu lux de amănunte, iar tâlharilor nu numai că li se dau numele, dar li se fac şi scurte portrete.

Dincolo de consemnarea pedepselor cu spânzurătoarea sau prin împuşcare, Boroş scrie şi despre înăsprirea condiţiilor economice, care au dus la disperarea multora. Tâlharii epocii, precum Nicolae Stan sau „harambaşa” Pascu, erau conştienţi de gravitatea alegerii lor: devenind lotri şi luând drumul pădurilor, îmbrăcau cămaşa morţii.

Dacă nu era pana lui Boroş, multe lucruri din istoria Lugojului ar fi rămas necunoscute sau trunchiat povestite. Boroş a vorbit despre unificarea Lugojului Român cu Lugojul German, două oraşe separate de aproape 500 de ani de istorie şi despre sistemul alternativ de alegere a primarilor: doi ani primar român, cu trei consilieri români şi patru germani, doi ani primar german, cu trei consilieri germani şi patru români.

Datorită lui ştim şi numele primul primar al Lugojului reunificat: fierarul Iosif Andraşici din Lugojul Român (1793). Tot Boroş a vorbit depre cazurile de corupţie din politica vremii (încă din 1792, Ioan Nicoli, primarul Lugojului Român, era acuzat de înţelăciune!), din comerţ (după ce că primeau comenzi „grase” de la stat, comercianţii lugojeni voiau să desfiinţeze şi concurenţa din Caransebeş şi Timişoara), despre plătitorii şi profitorii taxelor şi impozitelor, despre vremuri de pace şi de război, despre vizitele unor mari personalităţi la Lugoj, de la Împăratul Iosif al II-lea şi Arhiducele Ludovic, până la Ambasadorii Franţei Rusiei, sau Domnitorul Alexandru Ipslanti.

Este incredibil cât de actual este Boroş şi-n ziua de azi!

Acum 200 de ani, principalele probleme ale oraşului erau canalizarea, starea drumurilor, reamenjarea pieţei, podul şubred peste Timiş. După două secole, socotind şi starea Podului de Fier, lucrurile se petrec cam la fel!

Ioan Boroş a depăşit, ca istoric, cadrul bisericii. A contribuit cu articole la Enciclopedia Română apărută la Sibiu în trei volume în anii interbelici şi a fost preşedintele Comisiei pentru conservarea monumentelor istorice, secţia Banat (din 1929).

În urma sa, el chiar a lăsat un monument: Biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul” din Cimitirul Unit, ridicată în 1936. În afara celei din biserică, o altă placă memorială amplasată la intrarea în Muzeu aminteşte de el. Poate că nu ar strica să-l cinstim aşa cum se cuvine şi într-un viitor manual de istorie a Lugojului!