Primarul municipiului Lugoj, Călin Dobra, a anunțat marți, 11 noiembrie, semnarea a două contracte importante care marchează deblocarea unui proiect de apă și canalizare blocat de aproape zece ani.
Investiția, în valoare totală de 22 de milioane de lei, este finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), bani care au rămas neutilizați în conturile Ministerului Dezvoltării încă din perioada 2014–2015.
Proiectul prevede introducerea de rețele noi de apă și canalizare pe mai multe străzi din municipiu. Concret, rețeaua de apă va fi extinsă pe străzile Salcâmilor, Livezilor și Traian Vuia, urmând să includă și partea străzii Tapiei, iar rețeaua de canalizare va acoperi străzile Salcâmilor, Livezilor, Traian Vuia, Pinilor, Ciprian Porumbescu și Teiului.
”Astăzi am semnat două contracte importante prin care deblocăm o finanțare de 22 de milioane de lei pentru comunitatea lugojeană — bani care au stat, din păcate, nefolosiți în conturile Ministerului Dezvoltării de aproape un deceniu. Este o veste bună pentru toți cei care așteptau de ani de zile aceste utilități esențiale. Aceasta nu este doar o lucrare tehnică – este un pas important pentru modernizarea Lugojului, pentru confortul oamenilor și pentru dezvoltarea echilibrată a tuturor cartierelor”, a declarat primarul Călin Dobra.
Potrivit documentației contractuale, firmele desemnate au un termen de trei luni pentru proiectare și maximum 12 luni pentru execuția lucrărilor, ceea ce înseamnă că investiția ar urma să fie finalizată până la sfârșitul anului 2026.
Edilul-șef a subliniat și importanța colaborării cu locuitorii din zonele vizate, în vederea realizării simultane a branșamentelor la noile rețele, pentru a evita intervențiile ulterioare pe străzile care urmează să fie modernizate.
Prin această investiție, administrația locală își propune nu doar extinderea infrastructurii edilitare, ci și o dezvoltare echilibrată a tuturor cartierelor orașului, în concordanță cu planurile generale de modernizare urbană.



![[FOTO] Copiii care unesc lumi! O lecție de emoție și incluziune la Grădinița PP nr. 5 din Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/vizita-copii-resita-la-gradinita-pp-5-lugoj-1-360x180.jpeg)









![[Foto&Video] Regatul Sărbătorilor de Iarnă și-a deschis porțile! Lugojul a intrat în atmosfera festivă a sfârșitului de an](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/regatul-de-iarna-3-1-360x180.jpg)





![[FOTO] Copiii care unesc lumi! O lecție de emoție și incluziune la Grădinița PP nr. 5 din Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/vizita-copii-resita-la-gradinita-pp-5-lugoj-1-350x250.jpeg)



![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





![[FOTO] Copiii care unesc lumi! O lecție de emoție și incluziune la Grădinița PP nr. 5 din Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/12/vizita-copii-resita-la-gradinita-pp-5-lugoj-1-120x86.jpeg)