Programul “Casa verde” inițiat la sfârșitul anului trecut, privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, are deja primii beneficiari ai subvențiilor pentru instalațiile solare.
Finanţarea prin Programul “Casa verde” constă în subvenţionarea cu 3000 de lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate, cu 6000 de lei pentru panourile solare presurizate şi cu 8000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură, inclusiv pompele de căldură aer-aer.
Astfel, în partea de est a judeţului, în principal în Microregiunea Ţara Făgetului, s-a evidenţiat comuna Dumbrava, care are deja 11 familii a căror dosare au fost acceptate și sunt eligibile la plată.
“Prin acest program se finanţează sisteme de încălzire, care utilizează energie regenerabilă, iar noi, la nivelul Primăriei Dumbrava și în Microregiunea Țara Făgetului, am dorit să încurajăm cât mai multe persoane să aplice în cadrul acestui program, oferindu-le toate informaţiile de care au avut nevoie, inclusiv sprijin logistic pentru finalizarea dosarelor. Mă bucură faptul că această campanie de informare a dat roade şi că locuitorii au dovedit încă o dată că sunt oameni responsabili și gospodari, conştientizând importanţa folosirii sistemelor de energie verde, care pot substitui cu până la 50% volumul de apă caldă menajeră”, ne-a declarat Ioan Ihasz, primarul Dumbravei.
Persoanele fizice acceptate în program vor trebui să semneze un contract de finanțare nerambursabilă cu Agenția Județeană pentru Protecția Mediului, care are o valabilitate de 12 luni de la data semnării. Proiectul de schimbare a sistemului de încălzire trebuie finalizat în termen de zece luni de la semnare, perioadă în care beneficiarii vor putea să depună cererea de decontare.
În cadrul aceluiași program au mai fost selectați doi beneficiari la Răchita, unul la Făget, unul în Lugoj și unul la Traian Vuia. La nivel național au fost depuse 12.028 dosare, iar în Timiș au existat 448 de solicitanți.