Stația de Ambulanță din Lugoj a primit recent o nouă ambulanță de tip C, complet echipată, menită să îmbunătățească intervențiile medicale de urgență și să crească nivelul de siguranță al locuitorilor din municipiu și din zona învecinată.
Noua ambulanță, cu o capacitate considerabilă și dotări moderne, este destinată intervențiilor complexe, fiind echipată cu aparatură medicală de ultimă generație, necesară acordării primului ajutor calificat și transportului pacienților în condiții optime. Această investiție reprezintă un pas important în creșterea calității serviciilor medicale de urgență oferite comunității lugojene.
Dotarea confirmă importanța acordată serviciilor de urgență și susținerea unei stații cu activitate intensă, așa cum este Stația de Ambulanță Lugoj, care deservește un număr mare de solicitări zilnice.
În acest context, C[lin Dobra, primarul municipiului Lugoj adresează mulțumiri managerului Serviciului Județean de Ambulanță Timiș, domnul dr. Florin Crișan, pentru faptul că a avut în vedere și Stația de Ambulanță Lugoj, oferindu-i sprijinul necesar pentru a putea răspunde cât mai eficient nevoilor comunității.
Prin această nouă dotare, Lugojul beneficiază de o ambulanță modernă, pregătită să facă față intervențiilor de urgență, contribuind semnificativ la îmbunătățirea siguranței și a serviciilor medicale destinate cetățenilor.




![[FOTO] Eficiență și asumare în gestionarea primei ninsori! Primăria Lugoj își consolidează dotările tehnice](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/01/utilaj-nou-deszapezire-360x180.jpg)















![[FOTO] Eficiență și asumare în gestionarea primei ninsori! Primăria Lugoj își consolidează dotările tehnice](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/01/utilaj-nou-deszapezire-350x250.jpg)


![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





