Lucrările şedinţei ordinare a Consiliului local al municipiului Lugoj pe luna iulie au fost deschise joi de consiliera Rodica Cimponeriu.
Pe agenda de lucru a aleşilor locali au figurat următoarele puncte: rectificarea bugetului local pe 2015; modificarea statului de funcţii la Biblioteca Municipală, instituşie aflată în subordinea Consiliului local Lugoj; regulamentul de funcţionare şi amplasare a teraselor temporare; condiţiile de funcţionare a unităţilor de comerţ şi prestări de servicii pe raza municipiului Lugoj.
Cu vot în unanimitate, a fost introdusă pe ordinea de zi şi cofinanţarea unor publicaţii de cultură şi religie.
Mai mulţi bani pentru sănătate şi şcoli
”De departe, cel mai important proiectde hotărâre adoptat astăzi a fost aprobarea rectificării bugetului local pe anul 2015, unde, după o diminiuare de sume la autoritatea executivă, am votat mai multe suplimentări la capitole importante: sănătate, învăţământ, de asemenea la cultură şi religie. Aici mi se pare foarte imăportantă rectifcarea vizând capitolul învăţământ, întrucât cu această ocazie s-au acoperit practic solictările centrelor financiare, necesităţi legate de acoperirea utilităţilor sau cheltuieli ocazionate de reparaţii curente. Este în natura rectificării bugetare ca, acolo unde sumele sunt estimate în plus, să fie diminuate şi suplimentate acolo unde apar necesităţi precum cele de azi, de la învăţământ şi sănătate. Aşa cum am spus de mai multe ori, bugetul este o eroare permanent corectată, pentru că la finele unui an nu poţi estima cu exactitate cheltuielile anului viitor”, a declarat pentru ”Redeşteptarea” Rodica Cimponeriu, consilier municipal.
Majorarea veniturilor a fost de 1.307,46 mii lei, de la 101.072,52 mii lei în propunerea iniţială de buget 2015, la 102.379,97 mii lei.
Primarul Boldea: „Sunt obligat să citesc decizia Curţii de Conturi şi o fac chiar azi”
Toate punctele de pe ordinea de zi au fost aprobate de către consilieri. La final, primarul Francisc Boldea a citit decizia Curţii de Conturi privind controlul efectuat în perioada 10 mai – 30 iunie anul curent şi decizia la controalele anterioare.
„Azi (n.r. – joi, 23 iulie) a venit decizia nr. 34 din 20 iulie 2015 a Curţii de Conturi privind înlăturarea neregulilor contstate la ultimul control. În termen de 10 zile de la primire, eu sunt obligat să prezint public această decizie a Curţii de Conturi. Am decis să o citesc în cadrul acestei şedinţe de consiliu”, a spus edilul şef.
Ce a sesizat Curtea de Conturi?
Curtea de Conturi recomandă trecerea în patrimoniu al capitalului social de la Meridian şi Salprest, având în vedere că participarea municipalităţii la aceste societăţi este de 100%.
De asemenea, Curtea sesizează că premiile acordate unor sportivi cu merite deosebite trebuiau impozitate şi ele, că staţia de epurare de la Jabăr a fost predată incomplet, ca obiectiv şi că au fost avansate sume nelegal către ENEL (str. Panait Cerna şi Cartierul Militari), pentru care acum se cere recuperarea pierderilor şi penalităţilor.
După legislaţie, este permis să plăteşti maximum 30 % din costul total al lucrărilor, dar există şi un ordin ANRE (Ordinul 59 din 2013), care spune ca lucrările să se achite integral, ca tarif.
În această dispută, Curtea o consideră lucrare şi nu tarif, deci restul de 70% din sumă este avansată nelegal.
De asemenea, s-a constatat că anumite lucrări de izolare la Grădiniţa PP5 aveau destinaţia de investiţii şi nu de reparaţii, cum le-a înregistrat autoritatea locală.
Primarul a mai precizat că „în ceea ce priveşte procesul cu firma ELBA, expertiza financiară nominalizată de Tribunal a stabilit un prejudiciu zero, la fel şi autoritatea locală”, însă recursul la Curtea de Apel va clarifica această situaţie controversată abia pe 29 ianuarie 2016.