Braconaj în exces! Râurile Timiş, Bega şi Lacul Surduc rămân fără peşti

Pescarii lugojeni prind pește în ape tot mai “tulburi”. Cei peste 2000 de “împătimiți”ai pes­cui­tului din Lugoj, Făget și împrejurimi ar tre­bui să aibă motive de bucurie, odată cu deschi­derea noului sezon, însă, cu toate că suntem în­conjurați de râuri, lacuri și bălți, rezultatele zi­lelor și nopților petrecute pe malul apei sunt din ce în ce mai slabe, spre nemulțumirea “un­dițașilor”care investesc mici averi în echipamente, nade, cotizații și transport.

În amonte și aval de Lugoj, locurile de pescuit sunt suficiente pentru toți – chiar dacă pe teritoriul municipiului funcționează restricția impusă de ordinul de ministru, potrivit că­ruia este interzisă capturarea oricăror specii acvatice între cele două poduri – dar lipsește elementul important și anume, diversitatea speciilor de pești, care altădată erau din a­bun­den­ță.

”Erau ani în care abia aș­teptam să se deschidă pes­cui­tul, chiar dacă veneau apele mari după ploile de la începutul verii, pentru că știam că apele crescute aduc cu ele caracuda, caras, plătică, crap și un tip de somn, denumit de noi – mănulete, care era o de­licatesă, atât carnea cât și fi­catul. Ne și distram dar plecam și cu ceva în traistă, pentru acasă. Acum am rămas doar cu apele mari și tulburi, câ­țiva cleni, mrene, somni, știuci și avați. Cei drept, Ti­mi­șul și Bega sunt pline de sco­bari, dar nu toți pescarii sunt încântați de scobărit. Eu cred că printre factorii principali de scădere a populațiilor acestor specii din apele Ti­mi­șului, sunt cârdurile de scobari, care ciugulesc icrele ce­lorlalte specii, dar și stațiile de epurare, lucrările de reame­najare a albiilor, balastierele și barajele din amonte, care scad și cresc apa după bunul plac. În felul acesta, dacă nimeni nu repopulează, în câțiva ani, sigur, nepoții nostri vor ve­dea caracuda doar în cărți, așa cum vedem noi acum – li­nul”, ne-a povestit Coriolan S.

Dezastru la Surduc

Timp de aproape 30 de ani, lacul Surduc era cel mai important loc de “pelerinaj” și re­laxare pentru majoritatea pes­carilor de staționar, din Ti­miș și județele apropiate.

Cu o diversitate a speciilor, ab­solut de invidiat, fiecare din­tre ei, prindeau crapi, ca­rași, plătici, babuști și roșioare, iar cei mai “titrați”, din bărci, brăzdau întruna lacul în cău­tarea șalăului – captura su­pre­mă.

Controalele paznicilor de la „Filială”mențineau ordi­nea absolută, iar poluarea era ca și inexistentă. În timp, toate acestea au dispărut, lăsând loc braconajului sălbatic, sky-je­turilor și infestării masive cu specii dăunătoare, cum sunt somnii pitici, care în scurt timp au pus stăpânire pe lac.

“Îmi amintesc că, în a­nul în care am ieșit la pensie, ca­doul pe care mi l-am făcut, a fost să merg la pescuit la Surduc. Am stat toată vara, la cort și mi-am încropit o bu­că­tărie și o terasă din pari de lemn și folie de plastic. Așa eram aproape toți cei care veneam atunci la pescuit. Ne respectam și ne ajutam în­tre noi ca frații. Noaptea stă­team cu rândul de pază la bețe și săream imediat cu min­ciocul să îmi ajut vecinul dacă a prins ceva mai mare. Or­dinea era sfântă, și Arpi, paznicul controla cât era ziua de mare pe oricine venea să arunce bățul în apă. Plăteam la AJVPS cotizație separat pentru Surduc, care era aproa­pe dublă față de cotizația normal, dar și satisfacțiile erau pe măsură. Veneau la noi cu­nos­cuți din Lugoj ca să le dăm pește proaspăt, uneori mai și vindeam câteva kilograme să avem bani de cumpărat mo­mea­lă, pâine, ulei și câteva beri. După ce s-a scos paza per­manentă, braconierii au prins cu plasele mii de kilograme, iar acum, pescarii care au capturi sunt doar cei care merg cu barca mai în larg, să scape cât de cât de somnotei. Din păcate, frumusețea asta de lac este în agonie și a ră­mas doar legenda de el”, spune Adrian M., pescar lugojean.

Braconierii fără scrupule golesc “balta” constant, polițiștii reuș­ind să captureze o plasă monofilament cu o lungime de 300 de metri, ce era întinsă pe lac.

Pescarii spun că asistă de ani de zile, neputincioși, la acest genocid piscicol, iar de restul “icrelor” se ocupă co­loniile de somnotei.