Fostul primar al municipiului Lugoj, social democratul Francisc Boldea şi-a dat demisia din funcțiile pe care le deținea în formațiunea politică: președinte al organizației municipale Lugoj și vicepreședinte al PSD Timiș.
Decizia a fost luată după ce mai mulţi membri ai formaţiunii politice din Lugoj, printre care s-au numărat Călin Dobra, Cristian Galescu, Oana Lungulescu – Tyukodi sau Gerlinde Opriş, i-au cerut acestuia să facă un pas în spate.
Călin Dobra se gândeşte dacă o să preia conducerea interimară a filialei lugojene, decizie care se va lua săptămâna viitoare.
” În cursul săptămânii viitoare vom avea o sedinţă pentru a vedea cine va prelua conducerea interimară a filialei. Cred că este normal să avem o discuţie pentru a vedea cine mai vrea o reconstrucție a filialei şi tot atunci o să vedem cine mai doreşte să se implice în acest proiect. Dar este clar că PSD Lugoj are nevoie de o reformă totală”, a spus Călin Dobra.
Conform unor surse din interiorul filialei, acesta ar urma să preia conducerea PSD Lugoj, iar una dintre primele decizii care vor fi puse în discuţie este legată de retragerea sprijinului politic lui Francisc Boldea, ceea ce înseamnă automat şi excluderea lui din Consiliul Local.
Lucrurle se vor mişca pas cu pas, a fost concluzia membrilor PSD Timiş care au luat act de demisia lui Boldea.
galesculee…hienoo,saboteazal pana la capat acum si asa stie ca tu esti persoana cea mai benefica din toate astea…esti o nulitate si umblii doar dupa ciolan si contracte (umflate)din bani publici