Mai bine de un an a trecut de când în săptămânalul Redeșteptarea era semnalată problema iluminatului stradal din municipiu.
Pe atunci, locuitorii Lugojului se plângeau că becurile lipsesc cu desăvârșire în mai multe zone ale orașului, în special pe malurile Timișului, unde odată cu lăsarea serii este beznă totală.
Astăzi, lucrurile stau exact la fel, dacă nu cumva imaginea orașului e chiar mai dezolantă.
Administrația locală nu a reușit să rezolve problema, iluminatul public defectuos adăugându-se nenumăratelor inconveniente de care se plâng lugojenii: gropi, ambrozie, mizerie și vegetație abundentă în parcuri și în alte zone verzi ale municipiului.
Nici nu e de mirare că băncile și coșurile de gunoi din spatele sălii de fitness de pe Splaiul Tinereții sunt constant vandalizate, iar pe Splaiul 1 Decembrie 1918 se aruncă frecvent fel de fel de deșeuri, chiar pe malul apei.
La adăpostul întunericului, cei certați cu legea sau cu bunul simț sunt feriți de ochii lumii, liberi să lase haos în urma lor.
Oamenii care lucrează în schimburi la multinaționalele din oraș se plâng că le este teamă să meargă spre casă pe arterele cu probleme.
Aceștia sunt extrem de deranjaţi de faptul că, în ciuda promisiunilor mutate de pe un an pe altul, autorităţile locale nu intervin pentru a remedia prompt problemele, iar Lugojul se depărtează tot mai mult de standardele europene.
![[FOTO] Start la distracție! S-a deschis patinoarul](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2024/12/patinoar-lugoj-2-360x180.jpg)













![[FOTO] Start la distracție! S-a deschis patinoarul](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2024/12/patinoar-lugoj-2-350x250.jpg)






![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)


![[FOTO] Start la distracție! S-a deschis patinoarul](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2024/12/patinoar-lugoj-2-120x86.jpg)


