Un bărbat de 32 de ani, bănuit de furtul unui autoturism, a fost depistat în trafic de polițiștii lugojeni sâmbătă, 21 mai, în jurul orei 23, în mai puțin de o jumătate de oră de la sesizare.
În aceeași zi, suspectul, în timp ce efectua activități gospodărești într-un imobil situat pe raza localității Bethausen, ar fi sustras autoturismul proprietarului.
La mai puțin de o jumătate de oră de la sesizare, bărbatul a fost depistat de polițiștii, pe strada Caransebeșului din Lugoj.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, în urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Oamenii legii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bănuitului.




![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-360x180.jpg)













![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-350x250.jpg)


![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





