Statul returnează taxa de poluare în rate, eşalonate pe cinci ani, moodalitatea de plată fiind stabilită de Guvern prin ordonanţă de urgenţă. În cursul acestei perioade de cinci ani, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
Cei care au obţinut o hotărâre judecătorească pentru recuperarea banilor trebuie să depună o cerere la Fisc sau la Administraţia Fondului pentru Mediu. Cererea trebuie să fie însoţită de hotărârea judecatorească executorie în copie legalizată, o copie a actului de identitate şi împuternicirea reprezentantului legal-dacă este cazul.
Cererea se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare. Ratele se vor actualiza în funcţie de inflaţie şi de cheltuielile de judecată pe care le-a suportat cel care a plătit taxa declarată ilegală. Pe de altă parte, celor care au datorii la Fisc, statul le reţine suma din banii pe care îi va returna.
Curtea de Justiţie a UE a stabilit că taxa auto instituită de Guvernul României în ianuarie 2012 contravine Articolului 110 al Tratatului de Funcţionare al Uniunii Europene. Reprezentanţii Guvernului au precizat că persoanele care au plătit taxa auto vor primi banii înapoi, dar că modalitatea şi durata operaţiunii se va face în funcţie de restricţiile şi posibilităţile bugetare.
TAXA AUTO de primă înmatriculare a fost introdusă de Guvern în luna aprilie 2008, fiind calculată în funcţie de datele tehnice ale fiecărei maşini în parte. În ianuarie 2012 a intrat în vigoare o nouă taxă auto, înlocuind OUG nr. 50/2008 cu Legea nr.9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă culegislaţia în vigoare.
Pentru a solicita recuperarea banilor din taxa auto, contribuabilii vor depune în instanţă următoarele documente: cartea de identitate a maşinii în copie, cu prezentarea originalului în instanţă pentru conformitate, contract de vânzare- cumpărare a autovehiculului, decizia de impunere a plăţii taxei de poluare eliberată de Administraţia Financiară competentă, dovada plăţii taxei de poluare.
În cazul în care cei care au achitat taxa nu mai deţin o copie de pe chitanţa fiscală, ei se pot adresa organului fiscal la care au plătit taxa, care le va elibera o copie de pe documentul de plată.