Banca Națională Română a organizat în perioada 22-26 martie, sub egida ”Săptămâna Mondială a Banilor” (Global Money Week), mai multe activități educative pe teme financiar-bancare adresate elevilor, având drept scop creșterea nivelului de educație și incluziune financiară în rândul acestora.
“Săptămâna Mondială a Banilor” (Global Money Week) este parte a campaniei globale de conștientizare a importanței banilor,la care participă peste 170 de țări de pe toate continentele, tema de anul acesta fiind ”Ai grijă de tine, ai grijă de banii tăi!”
În cadrul acestui proiect, joi, 25 martie, Sucursala regională Timiș a BNR, prin reprezentanții săi Bogdan Buzuriu și Claudia Oprișan, din cadrul Biroului de Educație financiară, muzeu și comunicare, au susținut prezentări online pe platforma Google Meet, la care au luat parte elevii claselor a V-a, VI-a și a VII-a din cadrul Școlii Gimnaziale Balinț, cu participarea d-nei. director prof. Mihaela Kristof și a cadrelor didactice.
Școala Balinț este singura unitate de învățământ din zonă în care reprezentanții BNR au desfășurat astfel de activități. Elevii au discutat despre gestionarea banilor proprii, elaborarea unui buget de venituri și cheltuieli, funcțiile banilor, în vederea formării unor abilități și deprinderi legate de economisire.
Aceasta este a doua inițiativă de educație financiară desfășurată între BNR SR Timiș și Școala Gimnazială Balinț, elevii fiind foarte receptivi la însușirea acestor noțiuni.