Uniunea Europeană pune la dispoziție, din data de 15 iunie și 1 iulie, ultimele sume de bani din programul 2014-2020, pentru toți tinerii, pe două proiecte de finanțare.
Conform specialiștilor, tinerii fermieri ar trebui să profite de această oportunitate, deoarece este ultima perioadă de finanțare din programul lansat în anul 2014. Fondurile se pot obține pe două proiecte importante: ”Start Up Nation” și ”Tinerii fermieri”.
Consultantul lugojean Marian Costea, cu o experiență de peste 8 ani în implementarea de proiecte și atragerea de fonduri europene și guvernamentale, ne-a explicat pașii care trebuie urmați de către cei care vor să acceseze astfel de fonduri. ”Această vară începe perfect pentru toată lumea, încă din data de 15 iunie și trebuie făcuți pentru ca toți cei interesați să profite de această situație. Atunci se va lansa proiectul Start Up Nation, iar din data de 1 iulie Tinerii fermieri. Astfel, oricine își dorește o afacere non-agricolă are o foarte mare șansă prin proiectele Start Up Nation, indiferent de vârstă și poate să primească până la 200.000 de lei. Proiectele Start Up Nation reprezintă o șansă unică de a începe o afacere, pentru că domeniile de activitate sunt foarte multe, putându-se face proiecte pe aproape orice domeniu, de la o brutărie la un service auto, croitorie, construcții, producție, comerț,foto-video, laborator de cofetărie și multe altele. Este important la aceste proiecte ca oamenii să își dorească o afacere, deoarece prin acest program orice vis poate fi împlinit. Condițiile sunt foarte accesibile, iar cel mai important criteriu este seriozitatea. Dacă cel ce își dorește să facă un astfel de proiect dă dovadă de un minim de seriozitate, nu va avea nici un fel de probleme. Nimeni nu va veni să impună anumite echipamente care să fie cumpărate, cum de altfel nimeni nu favorizează anumiți producători. Fiecare persoană interesată să acceseze aceste proiecte are putere deplină să aleagă ce își dorește, să facă și să cumpere din cei 200.000 de lei puși la dispoziție, orice este necesar să poată dezvolta afacerea”, ne-a declarat Marian Costea.
50.000 de euro
În ultimii ani, consultantul a făcut ca peste 200 de tineri fermieri, majoritatea din estul Timișului, dar și din alte județe învecinate, să primească finanțare dezvoltând o afacere în agricultură.
”Oricine are vârsta de până la 41 de ani, neîmpliniți la momentul depuneri proiectului și are studii în domeniul agricol, poate să primească până la 50.000 euro. Tinerii, până în 41 de ani, au ultima șansă de a accesa fonduri europene în agricultură. Cu o suprafață minimă de două hectare, în situația în care pământul pe care se dorește să se facă proiectul nu trebuie să fie în proprietate, având posibilitatea să ia terenul si în arendă, orice tânăr care a terminat o facultate în cadrul agronomiei sau un liceu în agricultură, silvicultură, protecția mediului, industrie alimentară, chimie industrială are un avantaj enorm în ceea ce privește accesarea fondurilor europene pentru tinerii fermieri. Marele avantaj al acestor proiecte îl reprezintă libertatea pe care ți-o oferă, deoarece din banii primiți poți sa faci ce dorești cu ei, putând să cumperi pământ, să cumperi utilaje, instalații de irigație sau chiar alte culturi cum ar fi o livadă de pomi fructiferi, zmeură, căpșuni, lavandă și multe altele. Pe lângă toate acestea, există posibilitatea să ai pe lângă proiect și un alt loc de muncă. Suma maximă care poate fi accesată este de 50.000 euro și este la îndemâna oricărui doritor”, ne-a mai spus consultantul.
În cadrul acestei sesiuni de depunere, pot beneficia de alocare distinctă și tinerii din afara granițelor țării, care se instalează ca șefi sau manageri ai exploatației și îndeplinesc cel puțin una dintre condițiile următoare: au absolvit în ultimul an dinaintea cererii de finanțare un program de studiu în domeniul agricol (postuniversitar, universitar, preuniversitar) sau să fi muncit cel puțin 3 luni în domeniul agricol, în ultimul an dinaintea depunerii cererii de finanțare.
Pentru informații suplimentare, consultantul poate fi contactat la numărul 0769430218 sau la sediul firmei pe splaiul Corneliu Coposu, nr.1, et.1 Lugoj, Cinema Residence.
sunt din jud timis am 30 de vaci ma ancadrez la tineri fermier pentru a accesa fonduri europene