Băieții Veseli şi Cliciovan ăl bătrân, birturile unde curgea răchia

În căutarea locurilor de dis­tracție ale vechilor lugojeni, continuăm plimbarea no­as­tră din centru. Plecăm ”ață” de la Primărie și o luăm pe strada Timișoarei.

”La băieții veseli” – birt cu pistă de popice

Primul popas îl facem acolo unde e acum Banca Țiriac. În colț, era birtul unui evreu numit Weiss. El era și cojocar, dar și vărar (vindea var). Birtul îl ținea la el acasă și era considerat un local mai ”domnos”, pentru că acolo se jucau și popice.

În peri­oa­da aceea, multe din birturile lugojene nu aveau nume. Erau numite după patroni sau primeau porecla de la muș­terii, la vreun șpriț. Așa că birtul lui Weiss a rămas pentru lugojeni ”La băieții veseli”, pentru simplul fapt că băieții care ieșeau de acolo erau… pur și simplu veseli.

”Cliciovan ăl bătrân” și clientul lui de vază

Un alt exemplu de birt numit după patron era al lui ”Cliciovan ăl bătrân”. Aici, client de vază era Costică A­buceanu, meseriaș bun, zidar, căruia îi plăcea să șadă la un pahar de vorbă. Localurile acestea aveau un avantaj. Peste drum, unde e acum oficiul de pensii, a fost o fabrică de răchie. Era un cazan mare de răchie acolo, copiii își amintesc că drumul era plin de sâmburi de prune în care se înțepau vara, când umblau desculți.

”Era locul favorit al copiilor. Pe acolo coborau la Timiș, unde era o salcă de unde se sărea feș în apă. După ce se răcoreau, se duceau să cumpere pâine de la Neni Cristina, care avea pescărie după sala de sport Ioan Kunst Ghermănescu”, spune Vasile Belințan, pre­șe­din­tele Corporației Me­se­ria­și­lor din Lugoj.

La covaciul Sandu Gură

O altă ”bombă” era pe strada Drăgălina, unde era un fierar renumit (covaci) zis Sandu Gură. El avea o covăcie unde se strângea lume mul­tă, la potcovit caii. În a­pro­piere se găsea birtul unui alt evreu, Brauch, care mai ți­nea în casa lui ceea ce s-ar numi azi o mică alimentară de cartier. Și acolo se bea la țoi, iar clientela era asigurată de oamenii care veneau la potcovit caii la fierăria lui Sandu Gură. Plus că pe strada Timișoarei erau nu mai puțin de 24 de tăbăcari, oameni cu bani, printre care Toma Dănescu, meșter bo­gat, Terente Duleanțu și alții.

”Trocadero”, punctul de întâlnire al ofițerilor germani

Coborâm la Podul de Beton și ajungem la ”Trocadero”, nume cunoscut în Lugoj prin sonoritatea lui.

Localul era în casa unui neamț pe nume Huth, transformat apoi în Grădinița Germană (Kindergarten) de pe Bucegi. În perioada ocupației din al doilea Război Mondial, ”Troca­dero” era localul preferat al militarilor germani. ”Trocadero” a rezistat puțin și pe timpul comuniștilor, până prin ‘56, după moartea lui Stalin, ne mai spune Vasile Belințan.
”Cocoșul de aur”, poreclit ”Cocoronia”

Ajungem la ”Cocoșul de aur”, local emblematic situat la colțul cu strada Nicolae Titulescu. Localul aparținea doamnei Drinovan, din anii interbelici și până prin ‘50. Nu se știe de ce, era poreclit ”Cocoronia”. ”L-au poreclit mai târziu Cocoronia, și era prima escală pentru ITL-iști și SMT-iști.

A doua se făcea la Acapulco, unde erau kaputt. Plecau de la lucru la două, erau acasă după opt”, adaugă Belințan. ”Cocoșul de aur” a fost preluat de comuniști și a continuat să existe, până în anii 90, când s-a transformat în ”Duo”. In­te­resantă este plasarea acestor localuri la intersecții, în puncte cu vizibilitate, dar și în zone cu aflux de clien­telă, cum ar fi covăciile sau pot­co­văriile, dar și alte magazine ale Lugojului de al­tă­dată.

În apropierea ”Cocoșului de aur”, ținea un magazin de coloniale doamna Regner. ”Avea magazinul în casa ei, noi copiii îi ziceam casa lui Regneroane, era o femeie în vârstă, avea vreo 70-80 de ani când eram noi mici. Tot acolo era un magazin cu lichioruri, coniac, ceaiuri, al doamnei Bertha Schlessin­ger, evreică, dar și făbricuța de cuțite a lui Tummerer”, îşi aminteşte Belințan.

Birtul cu clientela în pijamale!

Una dintre cele mai simpati­ce povești este cea a birtului din Neumanntelep. Inițial, birtul a aparținut lui Neumann, om de vază, care deținea terenurile din car­tie­rul care i-a luat numele. A­poi, l-a vândut lui Ștefi Moraru, numit așa pentru că avea o moară acolo. În car­tier, la colțul străzii Ne­cu­luță, mai era Tines Covaciul, care avea potcovărie. Clientela localului era constituită în principal din locuitori ai satelor din jurul Lugojului, care veneau la fierărie, apoi se retrăgeau la umbră, la un ”mac”.

Până aici, nimic deosebit, doar că la birtul lui Neumann erau văzuți frec­vent niște domni în… pijamale. Erau bolnavii de TBC care scăpau de la spital, pentru un mic ”tratament”!

Tot acolo, se găsea o cișmea cu apă bună, de unde se aprovizionau cei de pe străzile Jabărului, Neculuță și Trandafirilor. ”Noi, copiii, ne opream la artezică să ne spălăm de la dude, că mergeam pe Jabărului după dude.

Era plin de duzi pe ambele părți ale drumului, până la Vamă, cam pe unde e Romantic acum. Pe acea vreme, Lugojul avea vămi la intrare, pe Timișoarei, în dreptul Rieker de acum sau pe Caransebeșului, unde era Dacia Service, înainte de pod”, amintește Belințan.

Alte localuri cu nume sonore erau ”Mureșanca” (zis și ”Birtul țiganilor”, cu servire la țoi) sau ”Cornul vâ­nă­to­ri­lor”.