Avem Guvern nou. O să avem şi viziune?

Numai ce am criticat fostul Gu­vern şi de o săptămână a­vem altul, nou nouţ! Gu­ver­nul Ponta este deja istorie, ­Gu­vernul Cioloş îşi prezintă pro­gramul de guvernare. Re­ge­le a murit, trăiască regele! Ce aşteptări avem de la noul gu­vern? Multe, prea multe pen­tru un guvern care ar tre­bui să funcţioneze exact un an, până la alegerile din no­iem­brie 2016. Dar haideţi să ve­dem ca­re sunt principalele mă­suri ale Programului nou­lui gu­vern, măsuri selectate în funcţie de im­portanţă şi ne­cesitate im­perativă:

1. Investiţiile în infra­struc­t­u­ră. Se pare că în sfârşit, cel pu­ţin declarativ, noul guvern şi-a dat seama de necesitatea e­xistenţei unei autostrăzi func­ţionale în România şi pro­gramul cu­prin­de ur­gen­ta­rea finalizării au­to­stră­zii Năd­lac – Arad – Timi­şoa­ra – Lu­­goj – Deva – Sebeş – Si­biu – Piteşti – Bucureşti – Con­stanţa, iar primul pas îl va re­prezenta licitarea în 2016 a tronsonului Sibiu – Piteşti.

2. Absorbţia fondurilor eu­ro­pe­ne. Unul dintre obiectivele ra­­ta­te de România în ultimii nouă ani a constat în gradul scăzut al absorbţiei fon­du­ri­lor europene pentru exer­ci­ţiul bugetar 2007-2013, 55,51%, aşa cum arăta ieri site-ul Mi­nis­terului Fon­du­ri­lor Euro­pe­ne.

Ca să nu mai spu­nem că ab­sorbţia fon­du­ri­lor europene pentru e­xer­ci­ţiul 2014-2020 nici nu a de­ma­rat. Aici există o rezervă im­portantă de fonduri ce pot ajuta România să finanţeze o mare parte din proiectele de investiţii atât de necesare pentru viitor.

3. Dezvoltarea socială. Poate problema cea mai stringentă a României o reprezintă ni­ve­lul salarizării din sectorul bu­getar.

Ani de zile, toate gu­vernele care s-au perindat la con­du­ce­rea ţării au promis o lege u­ni­tară a salarizării, dar niciunul nu a făcut nimic ca să o şi pună în aplicare.

Creş­te­rea salariilor tuturor bu­ge­ta­rilor cu 10% de la 1 ia­nua­rie 2016 este un prim pas, dar insuficient pentru a o­pri e­xo­dul specialiştilor ro­mâni, că vorbim de cei din educaţie, IT, sănătate etc. Nu poţi să o­preşti un medic rezident să plece din România când este plătit cu salariul minim pe e­co­nomie.

Ori creşterile de sa­larii, de care s-a tot făcut vor­bire în ultimul timp nu re­zolvă tocmai pr­o­ble­ma ce mai importantă.

De e­xem­plu, nu poţi să creşti sa­la­riul de 6.000 de lei cu 600 de lei, iar celui care are 1.050 să-i dai 105 lei şi să te aştepţi să mai ră­mână în ţară.

Aceeaşi si­tua­ţie o întâlnim în cazul pen­sii­lor. Niciodată nu vom reuşi să creştem bunăstarea ro­mâ­ni­lor dacă îi vom „ţine” legaţi de nişte venituri sub limita mi­n­i­mă a subzistenţei.

4. Fiscalitatea. Nu se spune ni­mic despre principalele im­po­zite, probabil că vom ră­mâne cu nivelul de acum la im­pozitul pe venit şi im­po­zi­tul pe profit, cu cota unică de 16%, respectiv cu nivelul pre­conizat al cotei standard de taxă pe valoarea adăugată, 20% de la 1 ianuarie 2016.

Se spune însă că se va urmări îmbunătăţirea gra­dului de colectare a im­po­zi­te­lor.

De­cla­rativ sună bine, dar asta au de­clarat toate guver­ne­le şi re­zul­tatele au fost de­zas­truoa­se.

Când „reuşeşti” să co­lec­tezi doar din 56% din taxa pe va­loarea adăugată datorată efectiv la buget, apropo, sun­tem pe ultimul loc între statele Uniunii Europene, poţi să spui doar atât: în ce ţară trăim, dacă nici impozitele identificate în declaraţiile fiscale nu le putem colecta?

Este cert că sunt necesare multe măsuri importante pen­tru redresarea şi pornirea cu adevărat a motorului eco­no­miei României, iar noul gu­vern are puţine pârghii la dis­po­ziţie, dar, dacă există voinţă şi viziune, măcar pot fi puse ba­zele pentru viitor.