Judoka legitimată la CSŞ Lugoj Alexandra Mazilu a câştigat în weekend medalia de aur la Campionatul Naţional de U 18 ce a avut loc la Deva.
Judoka legitimată la CSŞ Lugoj Alexandra Mazilu a câştigat în weekend medalia de aur la Campionatul Naţional de U 18 ce a avut loc la Deva.
Deşi participarea a fost numeroasă, la competiţie prezentându-se 270 de concurenţi de la 75 de cluburi din ţară, iar Alexandra s-a aflat pentru prima dată la o întrecere naţională de U 18, sportiva de la CSŞ a reuşit să urce pe prima treaptă a podiumului.
La categoria Alexandrei, +70, kg au participat opt sportive, împărţite în două grupe de câte patru, iar judoka lugojeană a câştigat prin ippon toate cele trei meciuri.
Câştigătoarea celeilalte grupe, deveanca Victoria Finda a ajuns în finală, împotriva lugojencei de la CSS.
Primele două minute au fost echilibrate, fiecare sportivă efectuând câte un procedeu de yuko, de cinci puncte, după care Alexandra a preluat frâiele meciului, dominându-şi categoric adversara de la Deva, care a primit trei advertismente pentru luptă pasivă şi astfel judoka de la CSŞ Lugoj a ieşit campioană naţională.
Alexandra Mazilu este cooptată la Centrul Olimpic de la Cluj, însă se pregăteşte la Lugoj până la încheierea anului şcolar, ea aflându-se în clasa a VIII-a.
„Reprezentanţii Centrului Olimpic de la Cluj au fost foarte mulţumiţi de Alexandra şi sperăm că această sportivă, având posibilităţi mai bune de pregătire decât la Lugoj, va urca mai sus din punct de vedere valoric.
Trebuie doar să avem răbdare. Deşi are doar 14 ani, Alexandra are rezultate de excepţie la un nivel mai înalt. Este o sportivă valoroasă de la care aşteptăm şi în viitor performanţe tot mai bune”, a declarat Adalbert Batkay, antrenorul sportivei lugojene.
La Campionatul Naţional de U18 de la Deva a mai participat un sportiv lugojean, Răzvan Dima, care însă nu a reuşit să se claseze pe podium, ocupând doar locul al VII-lea.