Tăietorii ilegali de lemne din estul judeţului Timiş au ajuns să-şi comercializeze marfa chiar la zeci de kilometri după Timişoara.
Tăietorii ilegali de lemne din estul judeţului Timiş au ajuns să-şi comercializeze marfa chiar la zeci de kilometri după Timişoara.
Doi tineri, unul din localitatea Criciova, iar celălalt din Mănăştiur au fost prinşi în dimineţa zilei de 2 februarie în piaţa agroalimentară din Lovrin cu o camionetă plină cu lemne pentru foc.
Nicolae G. în vârstă de 23 ani din Criciova şi Cristian B. de 20 de ani din Mănăştiur încercau să vândă localnicilor 3,5 metri cubi (circa cinci metri steri) de masă lemnoasă pe care ar fi putut încasa în jur de 1.000 de lei.
Cei doi au avut ghinionul ca în cursul acelei zile, poliţiştii să desfăşoare o razie în vederea prevenirii activităţilor infracţionale.
„Cele două persoane au fost depistate în timp ce comercializau 3,5 metri cubi de lemn de foc, într-o piaţă agroalimentară din localitatea Lovrin, fără a deţine documente de provenienţă”, declara Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.
În loc să plece spre casă cu un profit, cei doi tineri au rămas şi fără lemne şi cu banii luaţi. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi în valoare de 2000 de lei, iar materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării.