Lepa Brena se află iarăşi în cărţi pentru un concert la Timişoara, după ce anul trecut acesta a fost amânat în mai multe rânduri şi apoi suspendat.
Lepa Brena se află iarăşi în cărţi pentru un concert la Timişoara, după ce anul trecut acesta a fost amânat în mai multe rânduri şi apoi suspendat.
De această dată, aceiaşi organizatori intenţionează să o aducă pe data de 15 iunie, în Parcul Rozelor şi nu pe Stadionul „Dan Păltinişanu, însă proiectul este încă în faza de negociere.
„Am discutat cu artista şi i-am spus că în Parcul Rozelor nu pot fi atâţia spectatori ca pe stadion, fapt pentru care şi pretenţiile financiare ar trebui să fie mult reduse. Ne aflăm în discuţii, însă nu pot spune mai multe. Cert e că şansele de reuşită sunt de 60 – 40% în favoarea noastră”, declara unul dintre impresarii care poartă discuţiile cu cei din stafful lui Lepa Brena.
Acesta nu are în vedere şi un concert la Lugoj, însă nu ar spune nu unei oferte venite de-aici, mai ales că în trecut municipalitatea a purtat tratative cu sârboaica pentru a o aduce la „Ruga Lugojană”.
„Lepa Brena venea cu siguranţă la Lugoj, dacă nu se băgau alţii ca să strice negocierile şi să încerce să o ducă la Timişoara. Nici acolo nu a ajuns şi au fost probleme şi cu banii de bilete. Dacă Lepa Brena venea la Lugoj, ar fi fost prima personalitate căreia i-aş fi înmânat Cheia Municipiului”, declară primarul Francisc Boldea.
Dacă artista va veni în această vară, ar putea completa un tablou sonor de artişti care vor fi prezenţi în următoarele luni în urbea de pe Timiş. Edilii au anunţat până acum prezenţa trupei Cargo şi a Alexandrei Ungureanu la „Festivalul berii” şi a legendarei trupe sârbeşti „Bajaga i Instruktori”, cu care se poartă tratative pentru „Ruga Lugojană”.