Sezonul rece se apropie şi odată cu el încep să se facă resimţite şi pericolele specifice acestuia. Toamna, anotimpul de tranziţie reprezintă astfel momentul propice de apariţie a virozelor şi asteniilor.
Schimbările bruşte de temperatură, vremea instabilă însă şi lipsa unei discipline în stilul de viaţă conduc la stări apatice, de oboseală, somnolenţă şi stres, letargie, simptome ce conduc până la depresie.
Indiferent de categoria de vârstă, orice persoană este pasibilă de a dezvolta aceste afecţiuni, care se manifestă însă mai frecvent la persoanele vârstnice şi copii, la cele ce fac parte dintr-un colectiv mare şi la cele al căror organism prezintă carenţe imunitare, iar modul de transmitere este pe calea aerului, strănutul fiind un potenţial transmiţător al virozelor.
”Virusurile precum adenovirusuri, virusuri gripale, paragripale, mixovirusuri sunt cele ce generează în principal virozele; doar în categoria adenovirusurilor sunt peste 42 de tipuri care pot fiecare să genereze un tip de viroză. Ca manifestări clinice apar astenia, oboseala, cu congestie conjunctivală, cu rinoree, disfagie, febră dar cea mai marcantă rîmâne astenia, durerea musculară, senzaţia de sfârşeală. Simptomatologia este relativ identică la toate tipurile de viroze, mai intensă însă la cele gripale şi paragripale, care pot fi însoţite şi de manifestări digestive sau manifestări în zona cefalică – cefalee, dureri de coloană vertebrală. La adenovirusuri ca şi manifestare suplimentară ar fi inflamarea ganglionilor însă în mare simptomatologia este aceeaşi. Tratamentul nu este unul specific, nu necesită antibiotic, doar simptomatic, de la antitermice, antiinflamatorii uşoare, dezinfectante orale, vitamine – orice supliment menit să sporească imunitatea organismului”, ne explică dr. Petru-Gheorghe Milea.
Pentru a preveni astfel de episoade astenice şi a se menţine o stare de sănătate optimă, specialiştii în domeniul medical recomandă adoptarea unei diete echilibrate, bogate în substanţe nutritive, dar şi o atenţie sporită pentru hidratare şi odihnă.